Regulament competiție filme

REGULAMENT IPIFF 2019, ediția a XIV-a

COMPETIȚIA PRODUCĂTORILOR DE FILM INDEPENDENȚI

 

FESTIVALUL INDIE AL PRODUCĂTORILOR DE FILM INDEPENDENŢI „IPIFF”-2019, este organizat de  Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România. IPIFF abordează creația cinematografică mutând accentul pe un element mai puţin discutat în mod obişnuit, dar absolut esenţial - producţia de film şi oamenii angrenaţi în această meserie. Astfel, la fiecare ediţie, pentru majoritatea producţiilor prezentate au urcat pe scenă producătorii filmelor, alături de regizori şi actori.

IPIFF are ca obiectiv principal promovarea FILMULUI ROMÂNESC, a identităţii şi personalităţii PRODUCĂTORULUI DE FILM.

Cea de-a XIV-a ediție va avea loc în perioada 26-30 NOIEMBRIE 2019  la Bucuresti, cinema Union, și va avea următoarele secțiuni:

   1- Competiţia Producătorilor de Film INDIE  de Lung Metraj Ficţiune

   2- Competiţia Producătorilor de Film INDIE  de Lung Metraj Documentar

   3- Competiţia Producătorilor de Film INDIE de Scurt Metraj Ficţiune

   4- Competitia Școlilor de Film

 

     I. JURIZARE SI PREMII

    Membii juriului vor fi desemnați de conducerea UPFAR-ARGOA. Juriul va decerna următoarele premii :

    - TROFEUL IPIFF 2019 pentru cea mai bună producție INDIE de FILM de LUNG METRAJ FICȚIUNE  – 2.000 euro

 

    - TROFEUL IPIFF 2019 pentru cea mai bună producție INDIE de FILM de LUNGMETRAJ DOCUMENTAR – 1.000 euro

 

    - TROFEUL IPIFF 2019 pentru cea mai bună producție INDIE de FILM de SCURT METRAJ FICTIUNE – 800 euro

 

    - TROFEUL IPIFF 2019 pentru cea mai bună producție de FILM de școală UNIVERSITAR - 300 euro

 

  • Trofeele vor fi acordate PRODUCĂTORILOR.

  • Juriul poate decide acordarea ex-aequo a premiilor, acordarea de Mențiuni speciale, diplome.

  • Toate filmele selecționate în competiție vor beneficia de Diploma de participare la festivaL.

 

     II.CRITERII DE ELIGIBILITATE

Pentru a fi eligibile, filmele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii

1. Filmele trebuie să fi fost produse independent fără subvenție din partea CNC – Centrul Național al Cinematografiei.

2. Formatul cinematografic (de proiecție) trebuie să fie : DCP sau fișier digital mp4 sau disc blu-ray. Calitate minimă HD. Orice rezoluție superioară este acceptata.

3. Filmele vor fi prezentate în versiunea audio originală, cu subtitrare în limba română  (dacă filmele sunt vorbite în altă limbă ). Nu este obligatoriu sunet mixat 5.1., versiunea stereo este suficientă

4. Durata recomandată:

- Lung metraj ficțiune – minim 90 minute

- Lung metraj documentar – 60-90 minute

- Scurt metraj ficțiune – 5-40 minute

- Film de școală – 5-40 minute

Juriul poate decide excepțiile de la durata recomandată. 

 

  III.ÎNSCRIEREA FILMELOR.

- Producătorul, sau distribuitorul ce deţine drepturile de proiecţie ale filmului poate să descarce formularul de înscriere care se găsește pe site-ul festivalului, www.ipiff.ro şi să-l trimită completat la adresa office@ipiff.ro sau office@upfarargoa.ro. Deasememea  pentru înscriere, sunt acceptate : o copie printată a formularului însoțită de un sinopsis, și un DVD sau memory stick, expediate prin poștă, la sediul festivalului:

UPFAR-ARGOA, București, Str. Iordache Golescu 17, etaj 1, sector 1, cod poștal 011302, tel.contact: 021 310 0904, secretariat@upfarargoa.ro

Termenul limită de înscriere : 20 Octombrie 2019

Pentru selecția filmelor este necesar accesul la un link de vizionare(securizat cu parolă) pe Vimeo sau YouTube sau trimiterea unui fișier prin Wetransfer (sau alt site de tranfer). Calitatea HD nu este obligatorie pentru selectarea filmului. Opțional filmele pot avea sigla producătorului sau textul „Pentru vizionare” inserate în imagine.

Înscrierea este gratuită

 

IV.FILMELE SELECȚIONATE

- Juriul va comunica producătorilor care au înscris filme, lista filmelor selecționate în competiție, la data de 30 Octombrie 2019

 


- Materialele de presă şi publicitate pentru fiecare film selecționat (caiet de presa, fotografii, trailer film, postere/afişe, etc.) trebuie trimise prin transfer  la adresa office@ipiff.ro sau office@upfarargoa.ro  până la data de  05 Noiembrie 2019.

 


Formatul de proiecție al filmului în festival, în original DCP, HDD, Memory Stick, BlueRay sau transfer digital calitate HD, listele de dialoguri în limba română (pentru filmele vorbite în alte limbi) și  posterul printat al filmului vor fi expediate prin curier sau Poșta Română corespondență recomandată, la adresa:

 


UPFAR-ARGOA, str.Iordache Golescu nr. 17, Et. 1, sector 1, cod 011302, Bucureşti, România, tel.contact: 021 310 0904, secretariat@upfarargoa.ro până la data de  10 noiembrie 2019.

 


Materialele vor fi returnate expeditorului prin curier (transport inclus) de către organizatori în termen de 30 de zile, de la încheierea festivalului.

Festivalul este autorizat de a:

- Difuza: trailere, extrase de max. 3 minute din filme, afișe, fotografii,  pe posturile de televiziune şi/sau în spaţii publice pentru promovarea Festivalului

- Prezenta extrase de max. 3 minute din filme pe site-ul festivalului, www.ipiff.ro și pagina Facebook Festivalul INDIE IPIFF

- Păstra mai sus menţionatele extrase din filme şi de a le utiliza oricând în scopul promovării Festivalului

- Proiecta fiecare film/titlu nu mai mult de 3 ori pe toată durata festivalului, conform reglementărilor internaţionale în materie.

 

V.PARTICIPAREA LA FESTIVAL

- Programul oficial, calendarul și orele de proiecție ale filmelor selecționate, vor fi stabilite de către organizatorii festivalului, și comunicate participanților în timp util.

- Ziariştii din presa scrisă şi audio-video vor fi acreditați la eveniment prin Formularul de acreditare pe careîl puteți descărca de  pe site-ul festivalului, www.ipiff.ro, secțiunea “Presă„. Formularele completate vor fi expediate pe adresa office@upfarargoa.ro sau office@ipiff.ro până la data de 18 Noiembrie 2019

Participarea la Festival implică respectarea necondiționată a tuturor articolelor  regulamentului.

Festivalul este deschis marelui public.

Intrarea este gratuită.

 

Descarca formular