Nea Mărin miliardar 1979,
Regia : Sergiu Nicolaescu, scenariul : Vintilă Corbul, Eugen Burada și Amza Pellea. Cu : Amza Pellea (în dublu rol), Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Stela Popescu și Colea Răutu.
Nea Mărin miliardar se află pe locul 1 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile (statistica CNC 2017)
Ov. S. Crohmălniceanu afirma următoarele: „Creat în întregime de Amza Pellea, el este în întregime opera unui excelent actor și fin observator al psihologiei omenești, înzestrat totodată cu multă invenție umoristică, personajul neavând o configurație anterioară mitică, așa ca Păcală sau Tândală. Acum Nea Mărin există în deplinătatea cuvântului, are o identitate incontestabilă, aceasta constituind principala lui virtute artistică, deloc neglijabilă. Sergiu Nicolaescu a trebuit doar să-i dea drumul în film, fiindcă oricare ar fi calitatea acestuia, Nea Mărin, și încă miliardar, umple sălile de spectacol”.
Criticul Tudor Caranfil: „În această comedie, la scenariul căreia a colaborat și Amza, regizorul a izbutit o eficace și adesea irezistibilă farsă parodică în care protagonistul a apărut într-un memorabil dublu rol, iar Puiu Călinescu a uluit într-o reușită pastișă a unui șleampăt și pedant Columbo. Record absolut de spectatori: 14.643.840!
Nea Marin Miliardar - Trailer from Dragos Mircea on Vimeo.