Concluzii despre festival - Interviu cu Manuela Cernat

warning: Parameter 2 to ad_flash_adapi() expected to be a reference, value given in /home/ipiff/public_html/2010/includes/module.inc on line 483.

„Acest festival a început puţin şovăielnic, nu-şi găsea steaua polară. Acum a găsit-o şi le urez celor care conduc IPIFF să ţină nordul fix după steaua polară” – Manuela Cernat

 

Despre producătorul de film...

Statutul producătorului încă nu e foarte bine definit în România. Pe plan internaţional există două şcoli. Este şcoala americană unde producătorul este absolut suveran şi are ultimul cuvânt de spus chiar şi asupra montajului filmului şi e producătorul european care nu are chiar o asemenea autoritate.

În Europa regizorul are totuşi ultimul cuvânt de spus. Încep să înţeleg că se mai schimbă lucrurile şi în Europa şi există riscul ca producătorul să devină stăpânul filmului, ceea ce cred că ar fi grav pentru creativitate.

Producătorul trebuie să fie părintele, naşul, trebuie să fie omul omnipezent, a cărui misiune este să-l pună în valoare pe regizor, viziunea lui asupra lumii, asupra subiectului.

Nu cred că în acest moment avem producători de o asemenea factură sau de o asemenea dimensiune intelectuală încât să-şi poate permite să ţină piept unor regizori ca Mungiu, Porumboiu, Mitulescu sau unor scenarişti cum e Răzvan Rădulescu, ca să mă refer doar la tânăra generaţie.

Pe de altă parte nici rolul de simplu contabil nu trebuie să fie ideea lor. Un producător, în ziua de azi, ar fi ideal să fie un intelectual cu vaste cunoştinte de istorie a filmului, un om care a văzut enorm de multe filme, care are un gust foarte sigur şi care poate să-i fie o călăuză, un partener de călătorie.

 

Cum vedeţi competiţia de pe piaţa actuală dintre producători? La IPIFF a fost un concurs prietenos cu votare prin scrisoare în plic, dar în viaţa reală competiţia este mult mai dură…

În viaţa reală orice competiţie este foarte dură dar este excepţional dacă la votarea în plic, votarea se dovedeşte unanimă. Dacă ei (n.r. – producătorii), atunci când sunt mult mai siguri pe conştiinta lor, realmente îl aleg pe cel mai bun, cred că este un imens pas înainte. Se depăşesc subiectivismele, se depăşeşte spiritul de grup sau de grupuscule.

Cred că palmaresul acestei competiţii este foarte exact. Am o singură tristeţe, aceea că nu a intrat „Oxygen” al Adinei Pintilie, care după mine este un nume forte al cinematografului românesc de astăzi.

 

Ce le-aţi transmite viitorilor concurenţi la ediţiile următoare ale IPIFF?

Le-aş spune ceea ce repet de ani de zile studenţilor mei, că important este să aibă un discurs local dar cu bătaie universală.

Cel mai bun exemplu este Moartea Domnului Lăzărescu, al lui Cristi Puiu, care vorbeşte despre o realitatate foarte românească, dar care a făcut să vibreze spectatorii de pe orice meridian pentru că de fapt, este o temă universală.

Îmi este puţin teamă de minimalismul unor subiecte care nu reuşesc să aibă o bătaie lungă, o bătaie universală. Dacă nu poţi să vorbeşti lumii atunci lumea nu te înţelege sau nu te mai ascultă.

Iată un film aparent foarte simplu, în cheie minimalistă, filmul „Felicia, înainte de toate, care are o priză extraordinară la generaţia tânără. Foarte mulţi tineri s-au regăsit în acest conflict dintre generaţii, foarte multi părinţi s-au regăsit în acest film şi vreau să sper, că având o traducere mai adecvată, o subtitrare mai adecvată, se poate să aibă şi o traiectorie internaţională cum cred că ar merita.

 

În încheiere...

Mă bucur că acest festival este sortit continuităţii. Cred că Dinu Tănase (n.r. – producător IPIFF) face un lucru extraordinar pentru că este în egală măsură un artist sensibil, un regizor cu o operă în urmă, un operator cu o operă în urmă. El priveşte filmul prin această dublă lentilă de director de imagine şi regizor şi acum în calitatea lui oficială de reprezentant al UPFAR-ului.

A reuşit să dea autoritate acestui festival care a început puţin şovăielnic, nu-şi găsea steaua polară. Acum cred că a găsit-o şi le urez celor care conduc IPIFF să ţină nordul fix după steaua polară.

 

Vlad Babenco

Foto: Cristian Radu Nema

parteneri