În premieră oficială Despre alte mame

warning: Parameter 2 to ad_flash_adapi() expected to be a reference, value given in /home/ipiff/public_html/2010/includes/module.inc on line 483.

Premiera oficială a filmului „Despre alte mame”, cea care a închis ediţia a 5-a a festivalului , a stat sub semnul ghinionului. Producţia independentă a fost premiată recent la Moscova. Pe drumul spre IPIFF, copia pe peliculă a fost fost oprită în vamă, iar realizatorii au fost nevoiţi să proiecteze filmul de pe o copie mai slabă calitativ.

Prezenţi pe scenă, co-regizorul Tiberiu Iordan, editorul Melania Oproiu şi actorul Silviu Geamănu au cerut scuze spectatorilor, rugându-i în acelaşi timp să-şi păstreze minţile şi sufletele deschise şi să treacă peste micile imperfecţiuni şi stângăcii caracteristice unei echipe formate în special din tineri, aflaţi la debut. Fiind puţini, realizatorii s-au ajutat între ei şi au devenit o familie pe parcursul celor şase zile de filmări. Nimeni nu a avut un rol fix în producţie. Silviu Geamănu a ajutat la scrierea scenariului şi toţi cei implicaţi în realizarea filmului au participat la finanţare.

Filmul a fost inspirat de o poveste reală, trăită de regizorul polonez Krzysztof Kieslowski. În timul filmărilor pentru documentarul „Gara”, o parte din material a fost confiscat de un echipaj de poliţie ce ancheta un caz. Materialul nu conţinea nimic relevant pentru anchetă, însă incidentul l-a făcut pe regizor să se întrebe: „Dar dacă ar fi fost ceva acolo?”

Ana Dinescu, Corina Sanda

parteneri