"Suntem o forţă pe piaţa mondială a filmului" - interviu Manuela Cernat

warning: Parameter 2 to ad_flash_adapi() expected to be a reference, value given in /home/ipiff/public_html/2010/includes/module.inc on line 483.

Manuela Cernat: „Suntem o forţă pe piaţa mondială a filmului, nu o forţă comercială, dar o forţă intelectuală în lumea care contează”.

 

Cele mai interesante momente ale festivalului…

Îmi este destul de greu să spun… fiind un festival comprimat în foarte puţine zile, programul a fost excepţional de dens şi fiecare film în sine a reprezentat un eveniment şi o provocare.

În egală măsură programul destinat şcolilor de film a fost extrem de interesant, cu câteva din cele mai importante şcoli de filme din acest moment, care sunt în topul topurilor şi din fericire UNATC se află în acest brelan. Nu aş putea lăsa la urmă filmul de scurt metraj pentru că şi aici au fost câteva surprize, de pildă, filmul „Oxygen” al Adinei Pintilie, una dintre personalităţle cele mai puternice ale cinematografiei din acest moment, e cu adevărat excepţional.

Au fost multe premiere, eu am avut şansa să fi văzut unele dintre ele în festivaluri internaţionale, de pildă filmul lui Dan Chişu l-am văzut în premieră mondială la festivalul de la Mons în martie.

Cred că publicul care a umplut sala de la Cityplex a fost atras de acest festival, şi cred că este cel mai important deziderat atins de festival, şi anume acela de a-şi fideliza publicul. Este o realitate pe care o ştim cu toţii chiar dacă nu toată lumea o recunoaşte: există multe festivaluri de film în România care se desfăşoară cu sălile goale! Se face un catalog, sunt toţi acolo, între coperte lăcuite, se aduc filme foarte interesante, dar sălile rămân goale. Aici am constatat cu multă bucurie că de la an la an publicul a fost din ce în ce mai interesat.

 

Care ar fi meritele festivalului, care ar fi lipsurile acestei ediţii...

Meritele... În primul rând, ideea de a face un juriu de producători care de data asta să decidă din această perspectiva a producătorului care este cel mai bun, care este cel mai interesant film, este curajoasă şi în acelaşi timp se poate recunoaşte uneori că împăratul e gol. Deci este un test al hainelor împăratului.

În egală măsură a avea un juriu de producători înseamnă şi a trage un semnal de alarmă şi a spune Consiliului Naţional al Cinematografiei că fondurile adunate din contribuţiile noastre ale tuturor nu mai trebuie risipite realmente aiurea, pentru filme care nu mai interesează pe nimeni.

M-a bucurat mult că a intrat în acest festival şi filmul lui Radu Mihăileanu „Concertul”, după mine o capodoperă. M-a bucurat să regăsesc un debut absolut excepţional cum este cel al lui Dan Chişu.

Mi-a facut plăcere, după ce am aşteptat, pentru că am vrut să-l văd pe ecran mare, filmul Felicia al lui Răzvan Rădulescu, un scenarist în care eu am foarte mare încredere şi consider că este un film absolut remarcabil. Au fost multe filme interesante în acest festival.

Ideea de a amplasa un ecran pentru proiecţii în aer liber este extraordinară pentru că în felul acesta este atras şi publicul de vilegiatură, nu numai publicul constănţean.

Dacă mă întrebaţi ce lipseşte, dar asta nu se poate obţine fără fonduri, poate că lipseşte o anume mediatizare şi lipseşte acel glamour necesar unui festival. Ar fi trebuit să fie prezente mai multe vedete, să existe acel vârtej multicolor care creează un eveniment cultural.

Fiind într-un an de criză, coincizând şi cu multe evenimente dramatice din România de astăzi, inundaţiile, criza politică, financiară, mi se pare un miracol că festivalul există, că el are o continuitate şi vreau să sper că de aici înainte forurile judeţene vor regăsi puterea şi inspiraţia de a sprijini acest festival.

 

E un miracol ca existăm. Dar de ce? De ce e necesar un astfel de festival pentru viaţa culturală românească?

Există ţări în Europa cu 30-40 de festivaluri şi cu cât mai multe festivaluri există, cu atât mai mare e şansa artei filmului, pentru că în ziua de astăzi ecranele cinematografelor sunt invadate de producţii super comerciale de foarte îndoielnică valoare. În momentul în care cinematografele Europei sunt cotropite, sunt colonizate de cinematograful american, de fapt adevarata artă a cinematografului începe să se refugieze în festivaluri, se creează un public de nişă şi festivalurile devin un instrument cultural important în apărarea adevăratei arte a filmului.

Vreau să sper că pe viitor va exista o redistribuire a fondurilor care să permită continuitatea festivalului.

 

În editorialul festivalului ne-am autointitulat „festival orfan caută partener serios şi sponsor generos”...

Sunt un fel naşă a acestui festival, dar nu în forma lui de actuală. Am propus acum câţiva ani Consiliului Judeţean (n.r. – Constanţa) înfiinţarea unui festival al Mării Negre şi el asa a şi debutat. Pe urmă a trecut prin diferite variante şi s-a ajuns la această formulă a IPIFF-ului care mi se pare absolut superbă şi nu pot să înţeleg cum într-un oraş atât de bogat cum e Constanţa nu există de pildă interes din partea Portului Constanţa, din partea armatorilor din Constanţa să investească şi în acte de cultură.

Vreau să vă spun că, de pildă la Stockholm, Opera Naţională Suedeză are ca sponsor principal Compania Naţională de Electricitate, care e trecut cu litere mari de aur pe clădirea operei, la intrare ca să vadă oricine vine. Suntem la Constanţa unde cel mai important for economic e portul. Deci proprietarii portului sau marii armatori ar trebui să investească ceva şi în cultură.

În orice economie de piaţă, cu excepţia României, cei care câştigă de pe urma societăţii întorc ceva din acest beneficiu către oameni, către societatea în care s-au dezvoltat. La noi, deocamdată, în faza de capitalism super sălbatic în care ne aflăm, oamenii doar vor să acumuleze, să-şi umple buzunarele şi să nu dea nimic înapoi comunităţii fără de care nu s-ar fi putut dezvolta.

 

De unde a plecat şi în ce directie se îndreaptă cinematografia romanească?

Am fost în urmă cu 10 zile la Nisa în calitate de co-organizator al celei de-a treia săptămâni a Festivalului Filmului Românesc la Nisa, o retrospectivă organizată de consulul general al României la Nisa, Ştefan De Fay, în colaborare cu CNC şi cu Institutul Cultural Român. Un festival care se desfăşoară într-unul dintre cinematografele importante din centrul oraşului Nisa, un cinematograf de artă. Sălile au fost arhipline şi publicul nu a fost format numai din români cum ne-am putea aştepta ci şi din localnici, din francezi. Aplauzele au fost nesfârşite după fiecare film şi fiecare lung metraj era prefaţat de un scurt metraj produs de UNATC. Toată lumea de acolo mi-a pus aceeaşi întrebare – „Care e explicaţia acestui miracol al noului val românesc?”.

În primul rând a existat noul val al anilor '70, acea numită generaţie 70, avem o tradiţie de peste 115 ani de cinematograf românesc, după '90 cand s-a prăbuşit industria filmului românesc aşa cum s-a întâmplat în tot spaţiul ex-comunist, la UNATC s-a continuat producţia. Filmele noastre de şcoală însumau echivalentul a şase filme de lung metraj de ficţiune.

Începând din 1964-1965 am câştigat din ce în ce mai multe premii internaţionale cu filme de şcoală. S-a creat astfel, după ce trei ani consecutivi am fost consideraţi cea mai bună şcoală de film din lume, la Munchen, la Tel Aviv şi New York, dintr-o dată, un fel de curiozitate faţă de această şcoală de film care, iată, an după an câştigă toate premiile. S-a dezvoltat astfel un curent de opinie favorabil care a constituit un lobby pentru generaţia 2000 care avea să apară.

Cine sunt Mungiu, Porumboiu, Mitulescu? Sunt cei care au câştigat premii cu filmele lor studenţeşti, deci în momentul în care au venit la Cannes nu era nişte necunoscuţi, deja aveau în urmă un palmares. În plus e important de consemnat că avem o puternică componentă feminină în şcoala noastră de film. Adina Pintilie este una dintre reprezentantele cele mai strălucite şi mai importante. Şi, însumate, toate acest valori ne fac să fim încă o forţă pe piaţa mondială a filmului, nu o forţă comercială, dar o forţă intelectuală în lumea care contează. Până la urmă în istoria filmului nu rămân block-busterele ci rămân filmele de autor.

 

Regizorul şi producătorul Radu Gabrea a afirmat despre noul val cinematografic românesc „ce e val ca valul trece”, cum comentaţi?

Este adevărat, dar iată că deja acest val se continuă, apar mereu noi nume şi important este că ei beneficiază de o şansă excepţională, aceea de a avea alături de ei un nou val de producători care ştiu să-i poziţioneze pe piaţa filmelor şi au şansa de a putea fi prezenţi în marile festivaluri, împreună cu filmele lor, pot beneficia de campanii de PR, pot investi o parte din bugetul filmului pentru lansare, pentru imagine. Pentru că în ziua de azi degeaba eşti genial dacă nu reuşeşti să îţi vinzi filmul şi să-i faci imagine.

Vlad Babenco

parteneri