Vox Populi Gala De Deschidere IPIFF5

warning: Parameter 2 to ad_flash_adapi() expected to be a reference, value given in /home/ipiff/public_html/2010/includes/module.inc on line 483.

 Începuturile sunt dificile, aşa zice o vorba. Dar IPIFF este departe de a mai fi la început. Şi-a deschis (din nou) ieri uşile pentru cinefilii rătăciţi din şi prin Constanţa, a fluierat a adunare, ne-a strâns pe toţi într-o clădire a cărei geometrie cu colţuri drepte ne face să ne îndoim că poartă numele de teatru, ne-a îmbiat cu o punere în scenă a spectacolului  ...Before "The End” After..., care a adunat cele mai emblematice şi fermecătoare caractere din istoria kino-ului din câte i-au fost date omenirii să vadă şi le-a omagiat pe toate fronturile: un pian care se transformă în bar, tutun cu viaţă proprie, personajele înviate din City Lights şi dans burlesc, într-un microunivers a cărui strălucire poţi doar s-o admiri.
 
 Actorii de la UNATC au primit a "standing ovations" iar publicul a înţeles că cinematograful nu are viaţă proprie, ci trăieşte prin oameni şi prin capacitatea lor de a umple săli. S-a realizat o fuziune remarcabilă între tehnici teatrale, proiecţii, muzică de pian şi tonuri electro contemporane, însă studenţii sunt cei care au animat scenă, demonstrându-şi înclinaţia evidenţa spre boemia şi complexitatea artei dramatice.
 
 Dinu Tănase, directorul festivalului şi soldatul care poartă în fiecare an un război mai mult rece decât virulent cu autorităţile locale, cu cei care ar putea facilita desfăşurarea IPIFF şi cu publicul care se lasă aşteptat peste sfertul academic la vizionări, nu este descurajat, ba dimpotrivă, pare a avea încă mulţi aşi în mâneca cu care să ne surprindă.
 
 Discursul sau de la gală a fost sincer şi curajos, străin de dogme şi construit din fibră umană. Nimic tehnoredactat, niciun sufleur şi nici dorinţe ascunse de a impresiona. Doar omul şi scenă de sub el şi siluetele spectatorilor sorbind cuvinte. M-am gam gândit atunci că artă are puterea asta şi orice putere, în definitiv. Farmecă dincolo de trucuri şi de magie, manipulează şi eliberează concomitent. Este de-a dreptul paradoxal cum poţi trăi revelaţii şi escapade spirituale într-un paralelipiped dreptunghic cu ferestre, dar artă transformă şi prin artă se explică totul.
 
 Şi ajungem astfel la eroul serii, Radu Gabrea. O prezentă luminoasă, a cărui aură nu poate fi umbrită nici de cârjele pe care acesta le-a pus în valoare printr-o glumă: "Exista două tipuri de oameni cu cârje: amatorii şi profesioniştii. Eu nu prea mă pricep, le mai am doar pentru două saptamani".
 
 Proiecţia la Mănuşile Roşii a fost glorioasă. Nu s-o pricepe domnul Gabrea la şchiopătat, dar cu siguranţă este un profesionist într-ale regiei. Sala a fost plină, la fel ca şi sufletele spectatorilor, consumaţi de două ore de film greu şi foarte greu. Prizonieratul lui Felix între pereţii pătaţi de mucegai şi imposibilitatea de a scăpa de mănuşile roşii, care reprezintă în plan metaforic  comunismul cu care românii sunt atât de familiarizaţi, i-a determinat pe spectatori să se transpună în celula populată de şobolani şi să trăiască cu intensitate filmul.

And the show must go on. IPIFF 5 este pe drum chiar acum, printe oameni. Si fuge. Noi ii dorim sa ajunga teafar la destinatie si sa schimbe si ceva ideologii in evolutia sa.

 

Diana Țățârcă

Foto: Corina Sanda

parteneri