Afis IPIFF 2008

Regizorul e Dumnezeu  sau De ce-l iubesc pe Tarantino... - image

Regizorul e Dumnezeu sau De ce-l iubesc pe Tarantino...


Regizorul e Dumnezeu

sau
De ce-l iubesc pe Tarantino...

Dacă fiecare operă de artă propune o lume, aşa cum spunea filosoful Heidegger, atunci lumea lui Tarantino este una de criminali, târfe, hoţi excelenţi a căror excelenţă vine din curajul în faţa mortii, măiestria cu care-şi mânuiesc armele, sfinţenia cu care-şi execută slujba (de a ucide),o operă de artă în care violenţa musteşte sub toate formele ei, iar  “Mother fuckers this is a robbery!”este replica din “Pulp Fiction”care poate fi considerată tema filmelor lui, pentru că într-un fel sau altul, acestea te jefuiesc, fără ca tu sa-ţi dai seama.
Când spun că-l iubesc, mă gândesc  la “Kill Bill” filmul care n-a fost atât de încurcat ca “Pulp Fiction” şi deci, accesibil tuturor. Am iubit ideea lui de a pune o femeie şi nu un bărbat pe drumul răzbunării, iar Uma (the black widow) e absolut bestială în sensul că se poate lupta ca o bestie cu oricine. Periplul ei sângeros e fantastic, te surprinde tot timpul, te şochează plăcut: ţâşnitorile de sânge, costumele, fragmentele alb-negru, modul cum e structurat pe capitole (ca un roman), bătăile, actorii, muzica (sunt toate ca o ţigară bună cu multă nicotină care nu-ţi poate face nimic rău, iar nevoia ta sporeşte pe măsură ce o fumezi). Iar “Pulp Fiction”care n-are o linie cronologică firească (început-sfârşit) - gangsteri, soţie de gangster (tot Uma), droguri, violenţă, la care m-am uitat de 3 ori ca să-l înţeleg şi abia apoi Dumnezeu mi s-a arătat, pentru că unul din Dumnezeii cinema-ului trebuie să fie el - cu pasiunea lui pentru violenţă (oarecum mustrată în timpurile dure în care trăim). Pe “Reservoir dogs”, primul lui scurt metraj, îl consider cel mai masculin ( întelegând prin masculin un hibrid dintre teroarea din seria “Alien” şi fineţea Naşului lui Francis Ford Coppola) pentru că e mai dur şi mai aspru, oamenii suferă  real, sângele nu le ţâşneşte până la cer, deşi tot despre o gaşcă de gangsteri e.
Tarantino este un dramatist extraordinar căruia îi reuşesc construcţiile narative îmbârligate (de câte ori a trebuit să vedeţi Pulp Fiction ca să-l înţelegeţi?), dialogurile superbe şi personajele sale cu care nu te poţi întâlni pe stradă căci sunt dintr-o lume paralelă posibilă în care ei sunt eroi, dar şi eroine: The Bride, Gogo Yubari, O-Ren Ishii, Elle Driver (care se bat între ele în bună regulă până la moarte)  şi în care el e Dumnezeu (pentru că a creat-o). E ceva care ne atrage în această lume, înafară de spectacolul de violenţă? Da, Tarantino e un bun estet-vede frumosul, filmele lui sunt frumoase, e un Regizor, nu doar un regizor.
Există ceva uman-normal în filmele lui? Da, la sfârşitul lui “Kill Bill”, Uma îşi regăseşte fetiţa şi pare o mamă normală. Tu cum te-ai simţi dacă maică-ta ar fi criminală? Mie mi s-ar părea cool, depinde pe cine ucide.
Consecvent cu el însuşi, Tarantino a dezvoltat în filmele sale un fel de fuziune între cinema-ul de artă şi cultura pop: dialoguri deştepte şi explozii de violenţă, personaje grozave jucate de actori pe măsură (Uma Thurman, Tim Roth, Michael Madsen, John Travolta şi el însuşi care apare în câteva scene). Toate revărsându-se dintr-o imaginaţie febrilă şi un talent excepţional de a o controla.

Dana Bortolini