Afis IPIFF 2008

Nae Caranfil şi jucăria formidabilă - marti 15 iulie - image

Nae Caranfil şi jucăria formidabilă - marti 15 iulie

Nae Caranfil şi Marius Florea Vizante au fost prezenţi marţi, 15 iulie, la conferinţa de presă care a avut loc la Arenele Tomis. Regizorul Nae Caranfil  a povestit despre adevărata pasiune a lui Grig, personajul principal (Marius Florea Vizante) : “el nu iubeste nici filmul, nu e nici patriot, el este fascinat de jucărioara formidabilă care se dovedeşte a fi cea de-a 7 artă ”.

Nae Caranfil: “Dacă tot ne aflăm la festivalul producătorilor, aş vrea să încep prin a vă spune istoricul unui producător. Acum 20 de ani, cu acest scenariu proaspăt scris sub braţ, am fost să văd un mare producător în Anglia. Deja la vremea aceea, vorbim de anii '80, era o legendă vie printre producătorii de film. El reuşise în Anglia nişte filme care fuseseră chiar premiate la Oscar. Peste puţin timp devenise marele boss de la Columbia şi avea nişte metode foarte neortodoxe şi reformiste ca să şocheze Hollywood-ul. Eu i-am trimis acestui domn producător scenariul de la “Restul e tăcere” împreună cu o scrisoare despre viaţa mea. Şi spre  surprinderea mea, demersul a avut succes şi m-am trezit invitat la  Londra. Eram la începutul lui 1989, plecasem din România definitiv de aproape un an, stăteam în Belgia la Bruxelles, deci nu era prea departe Anglia. Am ajuns în biroul acestui domn legendar care mi-a zis: < Domnule Nae Caranfil, am citit scenariul dvs, m-a impresionat, dar nu o să-l facem>. Am întrebat de ce, normal. Şi el mi-a zis că are două case de producţie, una în Anglia, Enigma, şi alta la Hollywood, Columbia. <Ori filmul tău  e prea mare pentru Enigma şi prea mic pentru Columbia > , mi-a spus el. I-am propus să-l fac mai mare ca să fie bun pentru Columbia. Şi  imediat după, a venit răspunsul lui < Nu, n-ai înţeles! Tu faci un film despre istoria unui film de care n-a auzit nimeni, făcut de un regizor de care n-a auzit nimeni, într-o ţară  de care n-a auzit nimeni . Asta e foarte greu de vândut. Şi din cauza asta nu-l fac. Mi-a părut bine de cunoştinţă. Te aştept cu următorul scenariu >.
M-am întors la Bruxelles . Un an jumate mai târziu , Columbia Pictures era în pragul falimentului. Dacă el ar fi luat filmul meu, probabil lucrurile s-ar fi desfăşurat altfel.”

Marius Florea Vizante: “Penultima oară când s-a început acest film a fost acum 14 ani şi am fost distribuit de către Nae să-l joc pe Grig. Din motive lesne de înţeles producţia s-a oprit atunci. Acum 2 ani am primit un telefon de la Nae: ”Vizante, crezi că mai poţi să arăţi ca acum 12 ani? Cred că facem filmul”. De aici a început o serie de transformări atât fizice, cât şi în lucru. Sunt cred că cel mai tare actor din lume. Am avut timp 12 ani să-mi pregătesc rolul. 

Ce e realitate în film şi ce e ficţiune ?
Nae Caranfil
: Reale sunt personajele principale, cu excepţia fetei - ea este ficţiune. Putem spune că este inspirată de Elvira Popescu, dar nu are nicio legătură cu destinul real. Este reală povestea acestui caiet vişiniu care circulă în film, povestea actorului care moare şi lasă în urmă un fel de proiect al filmului  În cazul real a fost Petre Riciu. Este reală povestea cu filmul făcut de Gaumonde la concurenţă cu ai noştri, dar nu este reală istoria cu arderea filmului. Este real faptul că Leon  Popescu a cumpărat Teatrul Liric în timpul Războiului de Independenţă cu gândul să-l întoarcă spre cinematografie şi că a existat un incendiu în subsolul Teatrului Liric în cursul căruia au ars nişte filme. Dar nu e real faptul că el şi-ar fi dat singur foc filmelor şi nici faptul că o actriţă ar fi ars pe scenă datorită acestui lucru. Este reală decepţia lui Iancu Brezeanu, marele actor de la Teatrul Naţional faţă de destinul fiului său care se întoarce spre o distracţie de joasă categorie cum ar fi cinematograful, dar mai departe nu ştiu care au fost relaţiile dintre ei. Este real faptul că regele a fost implicat cât de cât în producţia filmului, dar nu cred că Grig i-ar fi zis vreodată “Eu domnesc, Sire!”. Este reală povestea cu generalii trimişi de Leon pentru a oferi o reconstituire cât mai fidelă a bătăliei şi faptul că generalii făceau de fapt manevre de câmp şi lucrul ăsta a dus la haos pe platou. Şi aşa mai departe. Adică toate lucrurile se împart. Eu am început prin a fi fascinat de elementele istorice pe care am încercat să le dezvolt şi să le duc cât mai departe posibil. Sigur că în realitate, evenimentele au fost mult mai complexe şi au fost mai multe personaje implicate. Eu am încercat să simplific cât mai mult povestea şi să ajung la acest fir. În loc de Romeo şi Julieta avem relaţia Grig şi Leon. Asta mi s-a părut a fi tema esenţială pe care am vrut să o dezvolt în acest film, altfel făceam un documentar...

Destinul personajului real coincide cu destinul personajului din film?
Nae Caranfil: În mare parte coincide, dar Leon Popescu nu a înnebunit cu adevărat, cu toate că la un moment dat familia a încercat să-l scoată nebun pentru că pierduse toţi banii în speculaţii, inclusiv cinematografice.
Grigore Brezeanu se pare că a murit de febră tifoidă în timpul ocupaţiei germane când se refugiase prin Moldova. Cam ăsta a fost finalul real.

Care au fost sursele de documentare pentru scenariu?
Nae Caranfil: Eu m-am apropiat de acest subiect, în primul rând prin cartea tatălui meu, “Vârstele peliculei” vol.1. Ceea ce am căutat eu a fost genul de proiect care să spargă porţile unui studio comunist cum era Buftea atunci. În principiu m-a sedus epoca, m-a sedus lumea aia de-am spus: “Doamne, poţi să faci un film care să fie aparent patriotic, dar de fapt subversiv!”.Am vrut să aduc un omagiu pionierilor cinematografiei româneşti şi în acelaşi timp să fac eu film despre ceea ce vroiam eu să povestesc. Primul contact cu acest subiect a fost prin intermediul cărţilor tatălui meu, iar apoi, mult mai târziu, după ce am plecat din ţară şi am hotărât că voi scrie acest scenariu, nu am mai avut acces la documentaţie. Aşa că am inventat pur şi simplu cu neruşinare o realitate pe care, la vremea respectivă, nu aveam cum să o verific. Mai târziu, bineînţeles că a trecut printr-un filtru datorită lucrurilor pe care le-am aflat ulterior.

Secvenţa aceea animată e preferata tuturor. Cum s-a ajuns la această secvenţă? Ai gândit-o de la început?
Nae Caranfil: Aproape de la început. Nu chiar de la prima versiune, dar foarte rapid după. Povestea cu desenele a venit dintr-o idee relativ simplă. Am o secvenţă de montaj, vreau să povestesc eliptic ceea ce se întâmplă în mult timp în secvenţe foarte scurte. Ar fi trebuit să fiu tâmpit să construiesc eu un Paris al anilor '20 doar pentru asta. Sursa de inspiraţie n-a reprezentat-o nici “Kill Bill” cu secvenţa de animaţie, ci mi s-a părut că e o rupere de stil absolut binevenită şi controversată - unii o adoră, alţii o detestă. Pentru mine e motivată şi importantă. Ne-am jucat până în acel moment de-a cinematograful şi jocul nostru a avut o energie nebună. Din momentul ăla se întoarce un şurub ca într-un destin în care totul se rupe. De acolo, filmul îşi schimbă registrul şi o schimbă brusc spre dramă. Îmi trebuia un moment care să marcheze stilistic acest moment.

Ne poţi spune cine a făcut secvenţa respectivă?
Nae Caranfil: Da, Ovidiu Stanciu, care a reuşit să facă secvenţa într-un timp foarte scurt.

Concuraţi la categoria ficţiune alături de două filme de renume internaţional. Credeţi că veţi câştiga?
Nae Caranfil: Din câte am înţeles eu, acest festival este diferit de altele pentru că pune în competiţie producătorii filmelor şi nu realizatorii. N-am cum să-mi dau seama care sunt criteriile de evaluare şi cum se va stabili o ierarhie. Apoi, “Restul e tăcere” nu este un film trendy pentru festival, nu este un film care este premiat în festivaluri pentru că noi asistăm la o realitate ciudată în care piaţa s-a rupt brusc între filmele de autor şi filmele de public. Eu personal consider că sunt un autor care face filme prietenoase cu publicul şi asta nu pentru că eu sunt un public bun. Şi atunci festivalul, generic vorbind, având o tabără de apărat, merge pe filme dificile, pe filme care trebuie apărate. Dacă am speranţe pentru un premiu? N-am speranţe, nu sunt disperat după premii!

Dana Bortolini