Afis IPIFF 2008

Festivaluri estivale performante (I): IPIFF 2008

Valerian Sava: Dragă Dinu Tănase, festivalurile noastre de film sînt nu atît numeroase, cît extrem de inegale calitativ. Ele sînt totuşi finanţate de CNC cu egală consideraţie, ca şi filmele de la antipozii Noului Val. Cu ce confirmări sau noutăţi ne întîmpină ediţia a treia a IPIFF-ului (Festivalul Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi) de la Mamaia-Constanţa (14-20 iulie 2008), în reforma (rara avis!) pe care a marcat-o de la început, faţă de antecedentele aceluiaşi festival?
Dinu Tănase: În privinţa inegalităţii festivalurilor, fiind din interiorul mişcării, nu pot să mă pronunţ decît în sensul că unele au o amploare mai mare, altele mai mică, unele au o ţintă foarte precisă şi o structură care le diferenţiază de celelalte, altele nu au sau au mai puţin. Important e că există aceste diferenţieri. Este unul dintre aspectele pe care dorim să le discutăm la IPIFF 3, unde avem în program o zi dedicată festivalurilor de film din ţară. Va fi o întîlnire a directorilor şi a producătorilor de festivaluri. Nu pentru a purcede la delimitări, ci pentru a vedea menirea lor exactă şi, mai ales, soluţii spre a persevera.


Festivalurile - alt fel de a face film

V.S.: Asistăm la o maturizare a instituţiei festivalurilor, într-o cinematografie în care dialogul profesional străluceşte prin absenţă?
D.T.: S-au produs oricum unele clarificări, urmînd ca fiece festival să se dezvolte în felul său. Dar e foarte greu să faci un festival de film la noi: multe forţe angrenate, descoperirea şi activarea surselor de finanţare. E un alt fel de a produce film, cu proceduri similare: primeşti o parte din fonduri de la CNC, iar în rest trebuie să obţii alte finanţări însemnate - judeţene, locale, private, de la tot felul de factori interesaţi. Am şi propus ca întîlnirea "festivaliştilor" să se permanentizeze şi să fie itinerantă, găzduită în fiecare an în altă parte.

V.S.: O competiţie a competiţiilor sau un colocviu al festivalurilor, în care IPIFF-ul îşi va preciza un profil anume?
D.T.: Prima lui caracteristică e de festival atipic. Se adresează, cum rezultă şi din titulatură, producătorilor de film, cu accent pe filmul românesc şi cu deschidere spre toate producţiile, fără altă preselecţie decît cea operată de producătorii înşişi, care îşi înscriu sau nu filmele în diferitele noastre secţiuni. Rezultă o panoramă completă a producţiei ultimului an, dar şi cu avanpremiere, exceptînd filmele restricţionate de festivalurile sau de distribuitorii străini care pretind ineditul proiecţiei. Al doilea accent fiind pus pe formarea tinerei generaţii de producători. Faţă de training-ul de anul trecut, cel din acest an se dublează. Vor fi două secţii, iar numărul participanţilor va fi dublu, dacă nu triplu, în special cu studenţi de la facultăţile de resort.

V.S.: Dar producătorii mai mult sau mai puţin consacraţi n-au şi ei nevoie de un training?
D.T.: Dacă-i interesează, vor veni. Dacă vor putea, cei mai mulţi fiind în plină producţie cu noile filme, vor veni măcar la ziua dedicată producătorilor de film. Vom avea o amplă informare despre sursele de finanţare şi ne vom întîlni în cadrul proaspăt înfiinţatului patronat al Societăţii producătorilor - singura formă de coagulare la nivel naţional a studiourilor şi producătorilor de film şi televiziune.


Toleranţă şi respect... în profesionalism

V.S.: La conferinţa de presă de la Bucureşti, ai reluat deviza pe care o discutam anul trecut, "Toleranţă şi respect", cu obiecţia din parte-mi că parcă ar lipsi un al treilea termen: "... în profesionalism" sau "cu simţul măsurii". Fiindcă am văzut cu acelaşi prilej un documentar-remember al primei ediţii IPIFF, în care m-au frapat cîteva lungi discursuri ale unor contra-performeri, printre care realizatorul unui film neprofesionist, nici pînă azi lansat în premieră publică, şi altul, care-şi intitulase opul Happy End, programat să încheie... nefericit festivalul.
D.T.: Toleranţă şi respect între generaţii, noi asta vrem să propunem. Discutăm multe chestiuni de interes comun, fără însă ca IPIFF să se vrea o goarnă a producătorilor - nu ne ocupăm de trîmbiţarea unor reţete. Discutăm între noi ce s-a mai întîmplat de la un an la altul, ce pericole ne pasc, ce iniţiative se ţes în jurul nostru, dacă se pregăteşte un nou proiect de lege a cinematografiei, dacă s-au modificat regulamente asupra cărora n-am fost întrebaţi...

V.S.: Nu există şi nişte imperative ale autoconservării, fiindcă uneori avem impresia că unii merg împotriva propriilor interese, spre catastrofe anunţate?
D.T.: Din păcate, se întîmplă. Şi e rolul nostru să-i aducem lîngă noi, ca să-şi dea seama că e frumos să pleci cu un proiect al tău, să fii solidar, să-l susţii pînă în pînzele albe, însă uneori rişti să rămîi singur. Noi încercăm să-i protejăm împotriva acestui risc, să-i convingem de utilitatea consultărilor. Dar - tot din păcate - ei, cei la care te referi, încă "nu rezonează". Am avut o dezamăgire anul trecut - dacă mai ţii minte speech-ul de la închiderea ediţiei a doua -, cînd am vrut să renunţ, să "las altora" festivalul. Dar n-am receptat nici o reacţie, de atunci pînă acum.


Training-ul mai important decît competiţia

V.S.: Am înţeles că relativizezi întrucîtva rolul competiţiei (în care figurează două filme româneşti bine cunoscute - Restul e tăcere şi Supravieţuitorul-, alături de producţii străine, văzute deja şi ele de publicul larg), privilegiind în schimb secţiunile formative şi informative ale festivalului.
D.T.: Prezentăm nu mai puţin de 12 avanpremiere, dintre care lungmetrajele româneşti de ficţiune Călătoria lui Gruber de Radu Gabrea, Dincolo de America de Marius Barna, Elevator de Gheorghe Dorobanţu, Întîlniri încrucişate de Anca Damian, Tache de Igor Cobileanschi. Va fi - ca să ne întoarcem la ideea iniţială - imaginea extremei inegalităţi a producţiei în curs, ajutîndu-ne să reconştientizăm starea de fapt, prin filme văzute şi la TIFF-ul clujean. Plus competiţia facultăţilor de film din Bucureşti, Cluj, Iaşi, dar şi a unor şcoli de film din Bulgaria, Germania, Slovenia. Sînt obiective care converg în sensul formativ, pentru ca IPIFF-ul să-şi afirme specificul lui, cum TIFF-ul are statutul lui - al celui mai mare festival de film din ţară -, cum Anonimul de la Sfîntu Gheorghe-Deltă e bine definit, ca şi NexT-ul bucureştean, ca şi ASTRA FilmFest-ul de la Sibiu sau Alternative de la Tîrgu Mureş. Fiecare festival trebuie să aibă rostul lui aparte. Altfel, numai de dragul de a face un festival, luînd "bani de la contribuabili", nu se poate. Ar trebui să nu se poată.