Afis IPIFF 2008

Sunt un plaisirist - image

Sunt un plaisirist

Interviu cu ALEXANDRU TOCILESCU

Alexandru Tocilescu este poate cel mai mare regizor de teatru din România. Cu o lungă listă de piese de teatru în palmares şi realizatorul emisiunii despre filme de pe TVR1, Filme şoc şi filme şic, domnul Tocilescu uimeşte cu fiecare nouă punere în scenă şi cu fiecare apariţie: uimitor, boem, evident marcat de o puternică dragoste pentru viaţă.

Miruna Vasilescu: Încep cu o curiozitate de-a mea, care cred că interesează însă pe toată lumea. Ştiu că purtaţi mereu la gât un colier. Care este povestea lui şi ce poveste spune el despre dumneavoastră?

Alexandru Tocilescu: Este o medalie care i-a aparţinut bunicului meu şi pe care am găsit-o prin casă când eram puşti. Nu mi-am cunoscut bunicul. A murit înainte să mă nasc eu. Medalia are câteva simboluri interesante: spre exemplu, emblema Albaniei. Eu sunt un sfert albanez din partea bunicului şi mi se pare foarte nostim să fii albanez. Pe de altă parte mesajul scris pe această decoraţie care vine tocmai din Războiul Balcanic din 1914 este: Bărbăţie şi credinţă. Aceste cuvinte conţin o simbolistică pe care ar fi bine dacă mi-aş putea-o însuşi.

M.V.: Ce vă aduce constant la marginea mării? Dragostea dumneavoastră pentru plaja din 2Mai este binecunoscută.

A.T.: Dacă nu stau măcar o lună pe an la mare, nu reuşesc să îmi încarc bateriile pentru toamnă. E o componentă a existenţei mele. Nici n-aş avea curajul să încerc vreodată să mă lipsesc de ea.Nu ştiu dacă aş mai avea rezerva de energie necesară. Mă relaxează, chiar dacă merg rar la plajă pentru că nu îmi place căldura. E vorba de starea pe care mi-o dă marea - pe care eu o consider o fiinţă vie.

M.V.: Ce v-a plăcut şi ce nu v-a plăcut la IPIFF în cei doi ani de jurizare?

A.T.: Nu cred că e bine că s-a schimbat data festivalului din septembrie în iulie, în plin sezon. Publicul ăsta “de sezon” e mai puţin înclinat spre spectacol şi artă şi mai mult spre plimbări şi distracţii. De aceea au renunţat şi teatrele să mai facă turnee la mare vara. Cei care vin la mare în septembrie sunt oameni de altă factură. Sunt introspectivi, oameni cărora nu le place balamucul şi îngrămădeala. Sigur că ei vin mai uşor la un eveniment artistic. În rest, sunt aceste nefericite probleme tehnice greu de prevăzut şi greu de ocolit atunci când apar. Foarte interesante au fost comunicările umane. Discuţia de azi (n.r. dezbatere despre cinematograful românesc) are o importanţă excepţională, a adunat nişte oameni importanţi care au spus lucruri esenţiale pentru dezvoltarea ulterioară a cinematografiei. Prin asta festivalul şi-a atins scopul: de a comunica.

M.V.:Nu prea v-aţi apropiat de film. Nu aveţi încredere în cea de-a 7-a artă? De ce rămîneţi un cinefil şi nu deveniţi un cineast?

A.T.: Am mare spaimă de problemele tehnice. Filmarea conţină o cantitate atât de mare de probleme tehnice încât partea artistică rămâne undeva pe planul doi şi preocuparea principală devine rezolvarea problemelor tehnice. De fapt, în film nu eşti stăpânul situaţiei. Echipa din care faci parte devine până la urmă un organism care e mai puternic decât tine. În teatru eşti stăpânul absolut al chestiunii şi ai şi posibilitatea manifestării după bunul plac. Eu sunt un plasirist şi dacă munca artistică nu este plăcere, ci doar muncă, pentru mine nu mai prezintă nici o tentaţie.

M.V.: Ce căutaţi într-un film?

A.T.: Caut emoţia. Vreau să mă mişte într-un fel. Să mă transfere din realitatea de zi cu zi într-o altă realitate, în care să intru şi să creez, pe cât posibil, emoţional, acel alt grad al realităţii.

M.V.: Reuşeşte “Filme şoc şi filme şic” să educe publicul care preferă televizorul? Sau cei care văd filme vineri seara sunt aceiaşi care văd filme în general?

A.T.: Redacţia TV încearcă să aducă filme cât mai variate, din cât mai multe zone artistice şi geografice, astfel încât, pe suprafaţa unui an, publicul să aibă acces la filme din cinematografii cu totul deosebite, cu stiluri, epoci şi valori diferenţiate. Cineva care urmăreşte regulat această emisiune îşi îmbogăţeşte foarte tare, în timp, cunoştinţele cinematografice. Deşi nu prea mă interesează lucrul ăsta, am aflat că emisiunea are un rating foarte bun pentru ora la care e programată. Am încercat şi încerc să atrag atenţia atunci când vorbesc, să pun în lumină calităţile filmului care i-ar putea interesa pe toţi spectatorii şi să contest filmele care nu cred că merită vizionate. Faptul că sunt cinstit cu afirmaţiile pe care le fac îi face pe oameni să aibă încredere în mine şi atunci merită să conteşti ceva dacă asta crezi.

M.V.:Ce planuri aveţi pentru anul 2007?

A.T.: Pe 4 septembrie reîncep repetiţiile la Eduard al 3-lea, piesa lui Shakespeare aproape necunoscută, care a fost declarată ca fiind a lui acum 3 ani şi de-abia acum integrată în operele lui complete. Nu prea a fost jucată în Europa şi nici în lume. Caramitru va juca în rolul principal şi Dragoş Buhagiar va fi scenograf. Sper să fie gata până în Festivalul de Teatru din noembrie, sau măcar în iarnă. De asemenea, am găsit o piesă a lui Byron, care, după câte ştiu, nu s-a jucat niciodată în România şi rarisim în lume. Iar mie mi se pare de o valoare excepţională şi de o modernitate nemaipomenită. Am găsit legături cu situaţii concret politice de la noi din ţară, într-un mod total neaşteptat.