Afis IPIFF 2008

Cine-meteo. Prognoze viceversa (V) - image

Cine-meteo. Prognoze viceversa (V)

După intervenţiile în suită ale profesioniştilor participanţi la festival - producători şi critici de film - privind cele cinci lungmetraje din secţiunea Gala Filmului Românesc, în penultima apariţie a ziarului nostru e momentul unei prognoze asupra festivalului însuşi, a ediţiilor sale viitoare, în funcţie de multiple condiţii pe care nu ne propunem a le epuiza, dar nici nu vrem a le ocoli pe unele dintre cele mai determinante şi nu dintre cele mai lesnicioase.

Le evocâm în compania celui care cu modestie s-a intitulat nu preşedinte, nu director, ci producător al festivalului producătorilor.

Dinu TĂNASE: Un mare oraş şi o faimoasă staţiune, în care filmul nu-şi află locul.

Un merit paradoxal al festivalului al cărui iniţiator eşti, Dinu Tănase, merit paradoxal de neegalat la Cluj, Sibiu sau Sfîntu Gheorghe-Deltă, e acela că aici, la Mamaia şi la Constanţa, se poate face inventarul cel mai expresiv al înapoierii tehnologice şi a balcanismului subcultural, ca mediu de desfăşurare a unui festival internaţional de film.

Cred că, până la înapoierea tehnologică, aceasta presupunând o locaţie, ar fi de vorbit despre locaţia însăşi. Poate acum şi aici “se sparge buba” cunoscută de mult şi de toată lumea. E momentul să se facă ceva, după multe semnale date de profesionişti de toate profilurile. Este inadmnisibil ca un municipiu de dimensiunea şi poziţia Constanţei sau o staţiune balneară de faima Mamaiei să nu aibă nici o locaţie filmică validă, cu o tehnologie demnă de anii 2000

Am scris, în introducerea dialogului purtat acum trei săptămâni pentru revista Observator cultural, că după cvasidispariţia reţelei de cinematografe, cu întregi judeţe şi multe oraşe fără nici un cinematograf, viaţa publică a filmului românesc s-ar reduce practic la festivaluri. Iată însă că şi asta e o iluzie, spulberată dramatic prin cele două chixuri prelungite şi repetate, la prima şi a treia proiecţie de seară de la IPIFF 2. Cum ieşim din această fundătură?

Nu există soluţii miraculose, nu pot apărea din senin sute de cinematografe noi-nouţe pe tritoriul patriei. Trebuie pornit de la ce există şi persistă cât de cât din fosta reţea. Iar Centrul Naţional al Cinematografiei are în administrare un număr de cinematografe care stau la ora asta dezafectate, în aşteptarea unei posibile privatizări, cu multe semne de întrebare privind eventualii investitori, care ar urma să cheltuiască sume mari de bani, în nu ştim care deceniu ş.a.m.d.

Dar Ministerul Culturii pare perfect satisfăcut în materie, a enunţat o “Strategie” cu S mare - “ne-am făcut datoria!”

E o fata morgana, o privatizare în care totul ar fi la latitudinea ipoteticilor şi încă invizibililor, dacă nu improbabilor investitori eminamente cinefili. Ar exista o singură ieşire, ca în cazurile de calamităţi naturale de mari proporţii, cu aceeaşi urgenţă şi aceeaşi implicare directă a Guvernului însuşi, cu bani publici.

În acea “Strategie” ministerială, e prevăzut aşa ceva?

Nu, nici vorbă! Dar totul a devenit greu descjfrabil, după ce în anii *90 a eşuat tipul de contract de locaţie catastrofic de la care s-a pornit. Contracte inconştiente...

Sau prea conştiente de alte interese, ale unei mafii anume?

Da, după mine a fost chiar un joc politic, o afacere contactată cu statul însuşi, prin sacrificarea cinematografelor pentru alte destinaţii, mai bănoase.

În afara fetei morgane a Ministerului Culturii, ce fac însă cele nu mai puţin de 17 uniuni, asociaţii şi alte “entităţi listate” din branşă, în această “catastrofă”?

Cum prea bine ştii, ele se mobilizează numai când e de împărţit ceva: “Hai şi noi, că se dă ceva!” Efectiv, concret, umai guvernul însuşi poate însă şi ar fi obligat să rezilieze toate contractele oneroase, investind masiv şi urgent pentru reabilitarea şi retehnologizarea tuturor sălilor şi locaţiilor filmice existente în administrarea forurilor publice din subordine. Guvernul României e singurul care poate face ceva, în această privinţă, pentru filmul românesc, fiindcă filmul românesc a făcut ceva pentru România.

Dar ambientul sonor agresiv, din imediata vecinătate a Palatului Festivalurilor în aer liber din Mamaia, în seama cui ar fi?

Este, cred, demonstraţia lipsei de concordanţă dintre administratorii spaţiilor culturale şi cei care dau aprobările pentru locaţiile neconvenţionale, precum uriaşul cort erijat pe un spaţiu verde, la vreo 30 de metri de Teatrul de Vară - cortul unui local improvizat cu megadifuzoare care anihilează orice emisie sonoră netunătaore a ecranului din vecinătate.

Dacă ne-am uita şi în ograda proprie, prezenţa la timp, la faţă locului, a producătorilor celor două filme cu proiecţiile compromise în prima şi a treia seară (California Dreamin* şi Îngerul necesar) ar fi putut cel puţin atenua şocul provocat publicului şi perpetuarea lui înregi jumătăţi de oră?

Producătorul primului film mi-a promis personal că va veni, dar probabil că afacerile MediaPRO sunt mai importante decât problemele filmului românesc, iar după un premiu obţinut de realizatori la Cannes nu te mai interesaeză un festival pe sol naţional. E păcat că şi alţii lipsesc, într-un moment când e cazul să se audă o anumită voce a cineaştilor români. Nu un cor, ci o voce.

Rubrică reaalizată de Al. INCOGNITO