Afis IPIFF 2008

Cine-meteo. Prognoze viceversa - image

Cine-meteo. Prognoze viceversa

Sub acest titlu de rubrică, vom solicita profesioniştilor participanti la festival – in primul rând producătorilor si criticilor de film – să estimeze în fiecare număr al ziarului nostru şansele de interes si atractivitate ale fiecărei seri, prin lungemetrajul românesc din programul zilei. Pentru primul numar, un reputat producător-regizor si un tânar critic de film răspund insă la o întrebare privind şansele festivalul însuşi, prin ansamblul lungmetrajelor din program, de a deveni un punct de reper in devenirea de sine a filmului romanesc.

Începind de la răspunsurile primite la această întrebare inaugurală se confirmă premoniţia pe care am avut-o, privind diversitatea uneori divergentă, contrariantă sau cu improprietăţi, a unor răspunsuri, cărora nu li se pot da pe loc replicile necesare ale altora. De aceea, asumîndu-ne acest suspans, am şi intitulat rubrica Cine-meteo. Prognoze viceversa. Dar iată intrebarea si primele răspunsuri supuse discuţiei astfel deschise.

Cunoscând/necunoscând integral/parţial filmele în cauză, ce efect credeţi că va avea vizionarea in suită strânsa, zi de zi, a cinci lungemtraje românesti la IPIFF 2? Ce imagine de ansamblu si ce problematică va revela această experienţă inedită?

Radu GABREA: Nevoia de stabilizare pe un drum bun

Faptul că, după TIFF, Festivalul Producătorilor prezintă aceste filme în cadrul unei manifestări naţionale si internaţionale e un lucru extrem de pozitiv. Pentru că de ceea ce avem nevoie în România este o stabilizare serioasă a instituţiilor, toate, şi, în acest caz, a celor din cinematografie mai ales.

Festivalul si seria de filme prezentate (toate filmele, testate prin succesul repurtat la Sibiu si Cluj ca filme de un înalt nivel) dovedesc că cinematografia naţională (română) nu numai că este pe un drum bun, dar se si stabilizează în această direcţie. Prezentarea în faţa publicului a acestor filme trebuie însă urmată şi de popularizarea meritată si competentă a evenimentului. Îmi doresc ca presa - până aici de multe ori violent neincrezatoare, fie de multe ori exagerat de polemica, fie de multe ori în afara adevărului, adesea chiar denigratoare - să-şi găsească un drum corect şi lipsit de parti-pris-uri, un drum bazat pe documente şi informaţii precise, pe cunoaştere exactă a cadrului legislativ. Sunt foarte bucuros că celebra Ordonanţă 67/1997, prin care s-a înfiinţat Fondul Cinematografic, la care am avut o contributie importantă, îsi culege azi din plin roadele. Şi în legătură cu această Ordonanţă, veche de 10 ani, vreau să fac unele precizări - mai ales pentru prietenii din presa scrisă sau televizată. Banii Fondului Cinematografic nu sunt bani publici! Asta a şi fost ideea de bază a creării acestui Fond: a nu se apela la bani publici! Banii provin de la toate firmele mari, Tuborg, Coca Cola, Holcim, Renault, Vodafone, Orange, etc.etc., firme care folosesc pentru publicitate mediile care utilizează filmul, sub orice forma, de orice categorie, adică din fondurile acestor firme şi companii destinate publicităţii. Evident, acest fapt nu scuză sub nici o formă admistrarea defectuoasă şi incorectă a acestui fond.

În incheiere, îmi doresc, dacă e posibil, o înţelegere în "branşă". Fie ca acest Festiv să fie începutul.

Persoanal, am realizat, în 20 de ani, multe filme în Germania, inclusiv patru lungmetraje de fictiune cu sprijin financiar în sistemul de promovare german. Pentru cele patru concursuri câştigate, am participat la cel putin alte 20. Niciodată nu mi-a dat prin cap, la cele la care n-am câstigat (16 la număr), să contest hotărârea unui juriu, pe care de multe ori nici nu-l cunoaşteam.Si, ca menbru al Asociaţiei Regizorilor Germani, n-am citit niciodată, pentru că nu a existat, vreo scrisoare în care Werner Herzog să se adreseze Cancelarului Federal, fie el Helmuth Schmidt sau Helmuth Kohl, în care să "demaşte" că Schloendorf sau Wim Wenders câştigaseră prin protecţie sau trafic de influenţă un concurs de finanţare. Ar fi fost, de altfel, o lipsă totală de auto-respect!

Mihai FULGER: O diversitate cu mai puţine drumuri spre prăpăstii

Cele cinci producţii cinematografice româneşti de lungmetraj prezentate în cadrul IPIFF 2 sunt foarte diferite, tematic şi stilistic, astfel încât vizionarea lor le va prilejui spectatorilor descoperirea unui diversităţi surprinzătoare. De la un film de epocă, precum Cocoşul decapitat (singura ecranizare din serie), până la unul despre… Epoca de Aur, precum 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, e cale lungă; la rigoare, amândouă pot trece drept filme istorice, însă încercarea de a le găsi vreun alt punct comun pare sortită eşecului. Cât despre realismul brut(al) din acelaşi 4, 3, 2, el nu prea se pupă cu experimentalismul condimentat cu elemente absurde şi / sau onirice din Îngerul necesar; comparaţi, de exemplu, imaginea Bucureştiului din cele două filme şi veţi rămâne de-a dreptul sideraţi. De la o poveste extrem de simplă, cu doar trei personaje principale, cum este cea din Pescuit sportiv, se ajunge la una foarte elaborată, cu numeroase personaje relevante pentru plot şi mai multe paliere temporale, cum este cea din California Dreamin’ (nesfârşit). Acesta din urmă, singurul film românesc din competiţia IPIFF de anul acesta, se detaşează printr-o uriaşă dragoste de cinema şi de viaţă, cum rar ţi-e dat să întâlneşti pe ecrane.

Mi-e foarte greu să estimez ce efect va avea vizionarea acestor cinci producţii asupra publicului de la Mamaia. Mă îndoiesc însă că, după ce le va fi văzut, vreun Gică Contra va mai putea afirma că toate filmele româneşti merg pe aceeaşi linie sau urmează aceeaşi reţetă a succesului (una gândită mai degrabă pentru export). E clar: cinematografia noastră cunoaşte acum mai multe direcţii şi e reconfortant să vezi că, în afara autostrăzii principale, nu toate drumurile (mai) duc către o prăpastie. Eu unul sper că fiecare spectator de la IPIFF va găsi cel puţin un film românesc (vorba englezului: the more, the merrier) care să-l impresioneze într-atât încât să găsească mai uşor calea spre cinematograf şi în restul anului, nu doar într-un scurt sejur estival.

Rubrică realizată de Al. INCOGNITO