Afis IPIFF 2008

 Interviu Tereza Bartha ( regizor de film,  profesor univ. la York University, Departamentul Film, Toronto, Canada ) - image

Interviu Tereza Bartha ( regizor de film, profesor univ. la York University, Departamentul Film, Toronto, Canada )

Raluka Zamfir: Sunteti de mai bine de 15 ani in Canada si va desfasurati activitatea in domeniul dumneavoastra de activitate – filmul. Nu vreau o comparatie intre Canada si Romania din punct de vedere cinematografic ci vreau o declaratie de sinceritate legata de festivalul de la Marea Neagra, IPIFF.

Tereza Bartha: Privesc in jurul meu cu doi ochi, unul romanesc si celalalt canadian. Cel romanesc are in spate o vasta experienta, are niste amintiri de nesters despre festivalul de la Mamaia de dinainte de 1989, are o rezonanta profunda, adanca, o forta extraordinara. Pentru mine a reprezentat primul festival de film la care am participat vreodata, copil fiind, insotita de parinti. Ei veneau prin anii '60 si ceva acolo, la “Pelicanul de Aur”. Nu pot sa am o privire totalmente obiectiva. Este un loc cu multe rezonante emotionale si nu pot sa ma uit in jur fara sa vad similitudini cu starea si atmosfera de atunci. E adevarat ca existe multe pete de culoare, de noutate occidentala care s-au asternut peste timp insa este important ca o cultura sa incerce sa isi pastreze traditia. Desigur, e un festival la debut, poate mai schioapata dar importanta este intentia si dorinta de a continua traditia.

R.Z.: Cum se vede Romania din afara, din Canada (apropo de Festivalul de la Cannes si de premiile pe care le-a castigat tara noastra in domeniul filmului in ultimii ani)?

T.B.: Nu cu premiul de la Cannes a inceput Romania sa fie observata. E adevarat, premiile au fost cele care au evidentiat calitatea filmului romanesc si a scolii de film din tara. Acesti tineri si maturi cineasti au fost remarcati de mai de mult. Imi aduc aminte cu placere, pentru ca e inca foarte proaspat in memorie, de Festivalul de Film de la Toronto de acum doi ani. Am mers sa vad filmul romanesc prezent intr-una din serile festivalului, cu foarte multa emotie si asteptari. Acolo m-am intalnit cu diversi colegi din Canada si cu tineri cineasti din Romania, toti discutand despre faptul ca acest film este unul dintre cele mai bune din festival, este favoritul. A dat fiori de emotie si o mandrie extraordinara. Filmul era “Moartea Domnului Lazarescu” a lui Cristi Puiu si a recunoaste, dintre cele 400 de filme venite la Toronto, faptul ca este “unul dintre cele mai bune pelicule prezente in festival” (am auzit-o de nenumarate ori) inseamna validarea, din partea breslei, a unui talent real si de viitor.

R.Z.: Ati vazut filmul lui Cristian Mungiu, “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”?

T.B.: Da, bineinteles ca l-am vazut. Ei, uite cum a reusit sa faca Mungiu sa functioneze o poveste atat de dureroasa ca cea din film, despre avorturi si despre cenzura, astfel incat sa o inteleaga toata lumea. El nu a inventat nimic. Toata generatia femeilor de varsta mea a trait o asemenea drama, toate tinerele au trait si au iubit, si-au indeplinit conditia de om iar paradoxurile acelor vremuri vor naste in continuare astfel de povesti interesante si extrem de folositoare omenirii. Regizororul nu foloseste subiectul avortului, al cenzurii comuniste ca si subiect principal ci ca si subiect. Evident, este un film despre prietenie, despre relatii umane si despre ce se intampla intre oameni, oriunde pe intreaga planeta.

R.Z.: Aveti un cuvant de incheiere legat de festivalul IPIFF si de viitorul acestuia?

T.B.: Ii doresc sa creasca frumos si sanatos, cu noroc, sa fie admirat de cat mai multa lume, cu cat mai multa participare.

Sper ca, o data cu trecerea timpului, festivalul sa capete un “polish” putin mai international si sa se incadreze in anumite cerinte si repere internationale, deoarece acest lucru da credibilitate. Nu ma refer la esenta, ci la detalii. Acel “Know-how” al detaliilor trebuie insusit de catre organizatori pentru ca totul sa mearga ca pe roate. Mie personal imi place la nebunie acest aer boem, intalnesc mult din atmosfera si starea de lejeritate a festivalului care avea loc aici acum mai bine de douazeci de ani.