Afis IPIFF 2008

Interviu Dan Nanoveanu – monteur al filmului “Restul e tacere” de Nae Caranfil - image

Interviu Dan Nanoveanu – monteur al filmului “Restul e tacere” de Nae Caranfil

Raluka Zamfir: Am avut o surpriza afland despre dumneavoastra ca, la filmul domnului regizor Caranfil ati lucrat ca monteur, ca operator, dar si ca actor. Cum s-a ajuns la o asemenea performanta?

Dan Nanoveanu: Iubind regizorul, filmul si facand tot ce se putea face pentru ca filmul sa iasa bine. Sunt prieten cu Nae de multi ani de zile, dar am lucrat pentru prima data impreuna abia la “Restul e tacere”.

R. Z.: Cum a inceput colaborarea?

D.N.: A inceput acum aproape douazeci de ani de zile, Nae facea o scoala de scenaristica la Bruxelles si tot incerca sa inventeze subiecte vestice, americane. Un profesor de-al sau i-a spus: “Domnule, lasa-le pe astea, ca le stim, sunt de-ale noastre! Nu ai si tu vreun subiect mai personal, ceva romanesc si interesant?” Initial a scris un scenariu care avea vreo 400 de pagini. Eu eram in Germania, el la Bruxelles, asa ca in acesti 20 de ani ne-am vizitat foarte des, am tot vorbit despre film, devenise un fel de copil al lui, al carui nas eram eu.

R.Z.: “Restul e tacere” ar fi trebuit sa intre la IPIFF in cadrul sectiunii “Gala Filmului Romanesc”. Ce s-a intamplat?

D.N.: Da, e adevarat. Dar filmul este selectat la Festivalul de la Locarno (care are loc intre 1 si 9 august) si am aflat cu tristete ca regulamentul acestui festival nu permite participarea filmului si la alte manifestari de gen. Exact cum a patit Mungiu cu filmul lui pe care vroia sa il prezinte la Cluj, la TIFF.

R.Z.: Veti fi si dumneavoastra prezent la Locarno?

D.N.: Nu, din pacate. Merg doar regizorul, un actor si un producator. Din noua regulamentul festivalului. Dar hai sa ne intelegem, eu ca actor am facut o singura secventa, dintr-o gluma ca sa zic asa, care pana la urma s-a transformat intr-o chestie foarte serioasa. Filmul are un buget foarte mare, aproximativ 2 milioane de dolari. Nae cauta un actor pentru rolul asta si in acelasi timp se miorlaia ca nu prea mai are bani. M-am oferit si i-am zis ca joc eu, banii aia fiind ulterior buni de folosit pentru o jumatate de zi de filmare sau ceva asemanator. Am facut-o din prietenie, am iubit filmul si toti l-au iubit, din acest motiv arata asa de minunat. De multe ori l-am secondat pe Nae, dandu-i de multe ori solutii, tocmai pentru ca vedeam oarecum din afara, dintr-o alta perspectiva.

R.Z.: Filmul a fost realizat si cu un buget de la CNC? Nu au fost doar sponsorizari sau fonduri private, nu?

D.N.: Asta nu stiu, sunt chestiuni legate de productie. Insa proportia e destul de mica: din cate am inteles, un sfert au fost banii statului iar restul au fost bani stransi de Nae.

R.Z.: Este pentru prima oara cand participati la IPIFF?

D.N.: E prima data cand vin. Mi se pare un festival extrem de important, lucru pe care il realizeaza foarte putini oameni. La ora aceasta, toata Europa si lumea intreaga priveste cu ochii mari spre Romania, care a devenit o revelatie in domeniul cinematografic. Intotdeauna un aparat de stat este un aparat care se misca foarte greu, ca un elefant.

Asociatia Producatorilor Independenti de Film se lupta ca sa capete un statut, ca sa arate ca e o varianta de productie. Sunt convins ca ajutorul dat de stat este doar simbolic, nu reprezinta rezolvarea problemelor. Meseria de producator nu se invata, ea se auto-inventeaza si se auto-treneaza. Bucuria mea este ca mai exista, cel putin in geneartia asta a “usor-depasitilor”, mai exista fanatici, nebuni dupa film, oameni care se hranesc cu cinema ca Nae sau ca Dinu Tanase sau ca mine.