Afis IPIFF 2008

Interviu cu Mihai Ionescu - IPIFF Art Director - image

Interviu cu Mihai Ionescu - IPIFF Art Director

„Scenografia ţine de factori care nu trebuie să îţi perturbe activitatea, ci ar trebui să ţi-o armonizeze”

MIHAI IONESCU : art director al echipei IPIFF, ediţia 2007. Realizează scenografia în filme precum „Omul care ne trebuie” – regia Manole Marcus 1979 , „Nea Marin Miliardar” – regia Sergiu Nicolaescu 1979, „Tertium non Datur” – regia Lucian Pintilie 2005.

R : Aţi fost alături de IPIFF încă de la prima ediţie. Ne puteţi spune câteva cuvinte despre cum a demarat acest festival ?

M.I.: Anul trecut ne-am pus pe treabă într-o viteză nebună în momentul în care s-a aprobat ideea constituirii acestui festival în varianta actuală, dedicată nişei producătorilor. Cu banii pe care i-am avut iniţial, nu mulţi, căci finanţarea a venit foarte târziu, ne-am apucat să facem acest festival. Nu aveam relaţii cu cei care lucrau în zonă, ne lipseau tot felul de formule necesare unui festival – publicitatea în sine, tot ceea ce trebuia să însemne amenajari şi decorări festiviste ... pentru că de aceea îl numim festival. După povestea asta, după ce ne-am sufocat bine, ne-am dat seama că a început festivalul. Aşa cum a fost făcut, la înghesuială, festivalul a avut totuşi un pic de succes, fapt ce ne-a făcut să ne gândim că ăsta e un lucru de bun augur şi că ar trebui cu siguranţă să îl continuăm.

Ne-am făcut chiar iluzii – la anu` o să fie mai bine, o să fie bani mai mulţi, o să fie o organizare mai bună ... dar se pare că lucrurile astea nu se potrivesc la români. Drept care am reeditat aceeaşi poveste, aceeaşi înghesuială şi anul acesta ...

R: Cu alte cuvinte, aţi întâmpinat şi acum aceleaşi probleme ...

M.I : Da. Totul s-a făcut în ultima clipă. Banii iarăşi au ajuns târziu şi până la urmă, cu hopuri şi heirupuri am reuşit să deschidem festivalul, care, după opinia mea, ar fi putut demara mai bine. Să zicem însă că am rămas în limita onorabilităţii.

R : Care sunt aşteptările pe care dvs. le aveţi de la IPIFF ?

M.I. : În primul rând sper să-l închidem mai bine decât l-am început. În plus, mai am speranţa că el va prinde rădăcini şi va deveni un festival care să capete amprentă europeană, amprentă cinematografică si aşa mai departe. Cu toţii sperăm să devină un festival de răsunet – asta sună chiar bine. Un festival care să fie băgat în seamă de români în primul rând, pentru că anul acesta ei nu s-au arătat teribil de entuziaşti.

R : Aveţi şi o viziune asupra acestui festival ?

M.I. : Un festival de acest gen poate aduce un alt gen de relaţii, mai armonice, între cineaştii şi producătorii noştrii care sunt toţi foarte diferiţi. Poate că o să creeze şi o unitate a presei, o formulă veche pe care nu mai reuşim să o realizăm. Cred că această deficienţă se datorează faptului că cineastul este o „entitate”, o „personalitate” ... şi e convins de fiecare dată că ideea lui este cea mai bună şi că e singura demnă de a fi băgată în seamă. Avem cincisprezece mii sau douăsprezece mii de cineaşti, de „personalităţi” care, dacă nu reuşesc să se pună la unison, nu vor aduce nimic nou profesiei la care noi ne-am înhămat.

R : Cum se împleteşte meseria de scenograf de film cu cea de art director al unui festival?

M.I : Diversitatea filmelor la care lucrează, diversitatea situaţiilor în care este pus îl ajută pe scenograf să înţeleagă cam ce îi trebuie unui festival. Numai că sarcina aceasta nu e foarte simplă şi e destul de ingrată, pentru că o scenografie, fie ea de orice natură, implicit cea a unui festival, ţine de factori care nu trebuie să îţi perturbe activitatea, ci ar trebui să ţi-o armonizeze. Totul se face cu timp şi bani, cu oameni şi materiale. Un defect care se produce într-una din aceste zone, le perturbă implicit şi pe celelalte. Există bineînţeles situaţii de adaptare în care te poţi replia, numai că şi în acest caz, lucrurile trebuiesc făcute cât se poate de bine şi în nici un caz sub nivelul onorabilităţii.

R : Din experienţa dvs. care este relaţia dintre scenograful unui film si producător, având în vedere că scenograful este cel care cere anumite fonduri pentru decor etc.?

M.I. : Având în vedere că ... da, de-aici începe practic nebunia. În general se consideră că e loc de economii – producătorul ar vrea o variantă mai comodă care să fie un factor de afacere. Dacă ai putea realiza o poveste cu un stâlp şi o bancă ar fi perfect ... pentru asta nu trebuie să umbli după aprobări, după intervenţii, nu trebuie să cheltuieşti nimic. Nu poţi să te împaci foarte bine cu ideea că totul trebuie să fie făcut cu cât mai puţini bani, sau chiar deloc. De aceea, se lucrează mai bine cu producătorii care sunt şi regizorii filmului pentru că în această variantă se cade mai uşor la pace prin discuţii sincere de la creator la creator.

R : Apropos de creator şi de premiile pe care le-au câştigat noile filme româneşti, credeţi că cinematografia românească poate să genereze valoare într-un ritm constant?

M. I. : Nu poţi să fii deştept în fiecare minut sau în fiecare an ... doar din când în când. Dacă acum am făcut un film extraordinar sau o lucrare genială, nu este obligatoriu ca şi data viitoare să fiela fel. Multă lume consideră că dacă a făcut odată o treabă recunoscută şi aplaudată, poate să o facă tot timpul. Nu! O mai poate face din nou la un moment dat, atunci când strânge la un loc toate lucrurile bune, atunci când toţi factorii converg în aceeaşi direcţie.