Afis IPIFF 2008

V O L V E R – de ce n-am crede în fantome? - image

V O L V E R – de ce n-am crede în fantome?

Ultimul film al lui Pedro Almodovar, Volver iese din formula cu care ne-a obişnuit regizorul. Nu are nici travestiţi, nici homosexuali şi nici nu coboară în mahalaua spaniolă tradiţională. Suntem într-o lume nouă, într-o Spanie ceva mai curată şi mai sinceră, pentru că personajele pe care le studiem vin din provincie şi încearcă să îşi găsească locul în periferiile Madridului. Sunt ceva mai pure şi mai fidele ritualurilor şi tradiţiilor care transformă Spania într-un spaţiu al misterului, unde supranaturalul nu e prea greu de crezut.

Coborâm în acest spaţiu încă din prima secvenţă: Raimunda (Penelope Cruz), sora ei Sole (Lola Duenas), fiica ei minoră, Paula (Yohana Cobo) şi vechea vecină, Agustina (Blanca Portillo) curăţă pietrele de mormânt din cimitirul satului natal La Mancha. Sunt îmbrăcate în negru, şi răvăşite de un vânt puternic. Părinţii Raimundei au murit într-un accident de maşină şi cele două fiice se întorc periodic în sat să aibă grijă de mătuşa bătrână şi de mormintele părinţilor. Agustina e ceva mai excentrică, are grijă de viitorul său loc de veci. Cimitirul, vântul, hainele negre şi dedicaţia cu care aceste femei freacă pietrele de mormânt pun bazele unei poveşti despre ritual şi tradiţie – constante ale satului. Din acest spaţiu lipsesc bărbaţii. Din cauza unui aşa-zis „blestem al vântului” care „le lua minţile” soţilor lor, femeile au rămas văduve, fapt care sporeşte bizarul situaţiei şi stabileşte convenţia că în acest loc întrebările sunt inutile şi întâmplările inexplicabile sunt absolut naturale.

Tocmai de aceea, apariţia şocantă a lui Irene (Carmen Maura) - mama Raimundei şi a lui Sole, presupusă a fi murit în accidentul de maşină - e luată ca atare şi tratată ca o realitate. Semnele de întrebare inerente dau naştere unei curiozităţi de tip telenovelistic: ce se va întâmpla cu Irene şi cum îşi va găsi ea pacea necesară pentru a trece pe tărâmul celălalt? Nici un moment nu se pune problema: este Irene o fantomă sau nu? Şi dacă este o fantomă, ce caută într-un film al lui Almodovar? În fine, cu sau fără fantome, Almodovar se descurcă excelent cu toate personajele şi ne convinge fără prea mult efort că într-o Spanie colorată şi măturată de vânturi ORICE e posibil.

Raimunda are de parcurs însă propriul drum, trebuie să se descurce cu un soţ beţiv şi enervant, cu o fiică adolescentă şi cu o soră mai mică destul de aeriană. De soţul incestuos scapă din întâmplare, cu ajutorul fiicei care nu-i mai suportă avansurile. Din nou, o crimă e şocantă dar în acest univers, nu e suficient de şocantă încât să pară incredibilă. De fapt e vorba de sângele care face legea şi care nu se supune regulilor unei societăţi normale. E un modus vivendi puternic şi atrăgător prin libertatea faptei şi a gestului. Evident însă, există consecinţe chiar dacă nu legale (nimeni nu ajunge la închisoare şi nimeni nu îşi pune întrebări de acest gen, nici măcar spectatorul). Raimunda rămâne fără suport financiar şi îşi descoperă astfel menirea: să aibă propriul restaurant, profitând de talentul culinar înnăscut. Ceea ce supără un pic în traiectoria acestui personaj este că se îndepărtează destul de mult de la povestea mamei-fantomă şi a satului misterios. Din fericire spectatorul e prea fermecat pentru a se lăsa distras, chiar şi de detalii frumoase ca Penelope Cruz cântând o baladă sfâşietoare.

Într-un final toate aceste iţe şi alte câteva – Agustina, bolnava de cancer care fumează marijuana şi dezlegarea misterului morţii mamei ei; bătrâna şi aparent senila mătuşă Paula; Sole şi salonul ei de coafură etc. – se împletesc minunat într-o poveste un pic cam lungă pentru gustul unora, un pic cam naivă pentru gustul altora, cu un iz evident de telenovelă care are în centru multe femei frumoase şi zgomotoase, dar care în mâna unui regizor atât de iubit şi de vizionat capătă aceeaşi aură de special şi savuros ca toate celelalte filme ale sale. Va trebui să credeţi pe cuvânt tot ce vi se spune ca să fiţi surprinşi şi impresionaţi de tot ce nu vi s-a spus.