Afis IPIFF 2008

IPIFF - primele zile, primele evenimente - image

IPIFF - primele zile, primele evenimente

Ieri seară, 4 septembrie, pe scena Teatrului Naţional Constanţa (sala Fantasio) a debutat prima ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi (IPIFF). Gazdele publicului constănţean au fost Cristian Zgabercea, directorul fesivalului, Dinu Tănase, preşedintele festivalului şi Maia Morgenstern, gazda IPIFF pe întreaga durată a evenimentului. "Vreau ca filmul meu să fie un succes de public" a spus Regizorul Cătălin Mitulescu, care a sosit la Constanţa alături de actriţa Dorotheea Petre pentru a prezenta fimul sau de debut Cum mi-am petrecut sfarşitul lumii. Filmul lui Cătălin Mitulescu a fost proiectat publicului din Constanţa in avanpremieră naţională.

Festivalul continuă astăzi, 5 septembrie, cu începerea training-ului NPA, susţinut de Anita Lewton, producător independent de film, membră a comitetului director NPA si Head of Training al aceleiaşi organizaţii. Anita Lewton a sosit ieri seară la Constanţa şi va susţine astăzi, 5 septembrie, prima zi a training-ului dedicat producătorilor de film. Alături de ea, la Constanţa, se află Borys Slawik, asistent la TOR Film Production, casa de producţie prezidată de renumitul regizor si scenarist Krzysztof Zanussi, şi Marei Bauer, manager de festivaluri la MDC International GmbH Film Distribution & World Sales.

Maia Morgenstern se va afla alături de publicul constănţean şi astăzi, 5 septembrie, la Glendale Cinema Tomis Mall, ora 19:00, alături de Ada Solomon, producătoarea filmelor Marilena de la P7 şi Lampa cu Căciulă şi de Ramona Munteanu - directorul de producţie al filmului Legături Bolnăvicioase.

Mâine, 6 septembrie, IPIFF va prezenta la Glendale Cinema Tomis Mall, ora 19:00, scurt metrajele Mere la Cuptor şi One Shot Wonder, în prezenţa regizorilor acestora - Alexandru Mavrodineanu şi Cătălin Leescu şi lung metrajul 15, în regia lui Sergiu Nicolaescu.