Afis IPIFF 2008

Editia 2, 2007

Labirinturile lui Guillermo del Toro - image

Labirinturile lui Guillermo del Toro

Chiar dacă n-a câştigat Oscarul pentru film străin anul acesta, ci doar (meritat!) pe cele pentru imagine, scenaografie şi machiaj, El Laberinto del fauno este una dintre cele mai frumoase poveşti – pentru adulţi şi copii, deopotrivă – pe care ne-a spus-o cinematograful recent. Şi una dintre cele mai triste. Căci acest basm fastuos şi emoţionant venit din imaginaţia prodigioasă a mexicanului Guillermo del Toro – la fel de „acasă” în filme de gen, istorice sau fantastice –, fantezist şi morbid în egală măsură îmbină contrapunctic inocenţa şi sensibilitatea copilăriei cu absurdul şi terorile războiului. Şi te face să tremuri, zâmbeşti, lăcrimezi şi să te bucuri de nenumărate ori, uneori simultan.

 
Interviu Laszlo Kantor - image

Interviu Laszlo Kantor

Laszlo Kantor - membru al Academiei de Film Europene, membru al Producătorilor de Film European, managing director al Budapest Filmstudio

De cât timp sunteţi în România şi ce părere v-ati făcut despre stilul românesc de lucru în domeniul cinematografic?

 
Conferinţa de presă de la ora 12 - image

Conferinţa de presă de la ora 12

Conferinţa de presă care marchează deschiderea oficială a festivalului internaţional de film al producătorilor independenţi a fost şi cea mai formală, cu participarea domnului Nicuşor Daniel Constantinescu (Preşedinte al Consilului Judeţean Constanţa). Domnul Cristian Zgabercea (Director al Direcţiei Culturale din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa) şi producătorul festivalului, Dl Dinu Tănase au vorbit, în faţa reporterilor şi criticilor de film despre noua anvergură europeană a festivalului şi despre acolada în timp pric inuită de întoarcerea în Mamaia a festivalurilor de film.

 
13 negru, pariuri, gloanţe şi conspiraţii - image

13 negru, pariuri, gloanţe şi conspiraţii

Un individ straniu moare şi tânărul Sebastien, care-i repara acoperişul, profită şi fură o invitaţie misterioasă. Dar lucrurile sunt mult mai complicate şi sumbre decât s-ar fi putut aştepta Sebastien.

 
Climate: Despre bărbatul la 40 de ani şi neputinţele lui - image

Climate: Despre bărbatul la 40 de ani şi neputinţele lui

Turcul Nuri Bilge Ceylan face de mai bine de 10 ani, cu bugete minuscule, filme minimaliste, lente şi atmosferice, despre oameni obişnuiţi, cu vieţi plicticoase şi rutinate. Din care primesc uneori şansa să evadeze, dar nu prea ştiu cum să profite de ea. Încă de la precedenta sa realizare, mult premiatul Uzak (Marele Premiu al Juriului la Cannes 2003), regizorul îşi dorea să joace. Având în vedere că în mod obişnuit foloseşte actori amatori, nu era o idee rea, dar atunci n-a avut curajul. 4 ani mai târziu, pentru Iklimer / Climate, Ceylan s-a decis să îşi asume şi rolul principal. Motiv pentru care a şi filmat în HD, ca să poată trage cât mai multe duble. Poetica angoasei s-a păstrat şi în această istorie a unui cuplu – el profesor universitar, ea (soţia, Ebru Ceylan) mai jună scenografă – dezintegrat în urma unei vacanţe ratate, dar, mai ales, a indiferenţei şi incapacităţii lui de a comunica. Trist şi sensibil, Climate reuşeşte să contureze exact ce te anunţă încă din titlu că şi-ar propune.

 
Interviu Cristian Şofron, membru în juriul de scurt metraj - image

Interviu Cristian Şofron, membru în juriul de scurt metraj

Alina Manea : De ce aţi acceptat să faceţi parte din componenţa juriului?

Cristian Şofron : Este o onoare să fiu invitat la un festival de talia acestuia, Mamaia tinde să devină o... importantă a cinematografiei româneşti . Filmele de scurt metraj sunt nişte filme mai speciale. Într-un timp foarte scurt trebuie să comprimi multe gânduri, idei, sentimente. Lucrul acesta nu este foarte simplu, cred că este foarte interesant şi cred că publicul va începe , încet, încet, să guste acest gen de filme.

 
Trainingul de Producţie de Film şi-a deschis oficial porţile. - image

Trainingul de Producţie de Film şi-a deschis oficial porţile.

Invitaţii de la New Producers Alliance (NPA) ne oferă câteva lecţii importante despre producţia cinematografică din Marea Britanie şi nu numai.

Ca şi la ediţia precedentă, de la IPIFF au ajuns să fie de nelipsit aceste lecţii importante de industrie a filmului. Da, cinematografia este o industrie şi depinde de cât de bine functionează toate rotiţele maşinăriei pentru ca filmul să ajungă, în adevăratul sens al cuvântului, o operă de artă.

 
Şi arta trece prin stomac - image

Şi arta trece prin stomac

“De ce să nu bucuri oamenii dacă poţi?” (Şoni)

-interviu cu Alexandru Pădureanu „Şoni” -

Miruna Vasilescu: Cum v-aţi hotărât să susţineţi IPIFF? V-a cerut cineva sprijinul sau a fost o iniţiativă personală?

 
Interviu cu Radu Gabrea, regizorul filmului Cocosul Decapitat - image

Interviu cu Radu Gabrea, regizorul filmului Cocosul Decapitat

Regizorul Radu Gabrea îşi începe teza de doctorat „Werner Herzog şi mistica renană” (apărută la Editura "L'Age d'homme" din Lausanne şi apărută în română la Editura Capitel în 2004) cu un citat din Meister Eckhart: „Nimic nu împacă şi nu uneşte mai mult ca similitudinea.” Sub semnul acestei afirmaţii stau documentarele realizate de Radu Gabrea de-alungul anilor, documentare dedicate studiului comunităţii evreieşti. Acestea tratează cu precădere unicitatea culturii iudaice, aspect care a fost totodată şi cauza persecuţiei evreieşti – un fel de revers al medaliei, expresia cheie fiind „chiar dacă avem identităţi culturale diferite, unitatea noastră constă în diversitatea noastră”. Regizorul spune: „Orice fel de ideologie strâmbă, naţionalistă, exagerată duce la prăpastie. Oamenii trebuie să trăiască împreună, uniţi şi în armonie.”

 
Du Levande (You the Living) - image

Du Levande (You the Living)

De obicei, filmele înseamnă o poveste clară, cu o evoluţie măcar anticiabilă şi în care nu e foarte dificil să distingi unul sau mai multe personaje principale. De obicei. Nu şi în cazul suedezului Roy Andersson, cineast singular care a semnat în aproape 40 de ani doar 4 lungmetraje şi un documentar despre originile SIDA (Something Has Happened), comandat şi apoi refuzat de guvernul suedez. Plus numeroase reclame. Du Levande, cel de-al patrulea film din cariera sa, vine la 7 ani de la precedentul Songs from the Second Floor (2000) şi continuă stilul cel puţin ciudat al aceluia. Adică o serie de episoade „de viaţă”, aparent fără legătură, seci, absurde, aberante, vorbind desre singurătate, lipsa de comunicare şi, în primul rând chestionând sensul vieţii şi al majorităţii acţiunilor pe care le facem, de obicei, fără să le analizăm prea mult. You, the Living e o înşiruire de tablouri comice şi sumbre în egală măsură, panoramând momente oarecare din existenţa mai multor oameni ce par perfect oarecare. Dar Andersson ştie să dezgroape succint ciudaţenia – fie ea hilară sau înspăimântătoare – din spatele faţadelor presupus banale. Un film la care veţi râde cu lacrimi; dar care vă va şi pune e gânduri.

 
Emite conţinut