Afis IPIFF 2008

Cronici de film

Recviem - image

Recviem

Când alegi un titlu ca Recviem e destul de clar că nu promiţi (doar) entertainment pe parcursul vizionării. Fapt perfect valabil pentru filmul germanului Hans-Christian Schmid. Care a câştigat anul trecut Ursul de Argint pentru performanţa răscolitoare a actriţei principale, Sandra Hüller, şi Premiul FIPRESCI (al criticii) la festivalul de la Berlin. E o poveste – aceeaşi exploatată foarte americăneşte-procesoman şi în The Exorcism of Emily Rose – bazată pe un caz real care a zgâlţâit Germania (de vest) prin anii ’70. Căci e greu de crezut că în plină civilizaţie mai e loc de superstiţii şi că o fată altminteri normală şi cât se poate de deşteaptă, dar născută şi educată într-o familie cât se poate de tradiţionalist-religioasă (ca să nu zicem habotnică) poate să aleagă în loc de tratament pentru o vizibilă epilepsie exorcismul… Ceea ce e exact ce i se întâmplă Michaelei în acest film trist, dar cât se poate de eficient şi departe de obişnuitele capcane şi clişee din filmele cu (presupuse) posedări. Adică n-o să vedeţi în el nici capete răsucite la 180 de grade, nici jeturi de vomă verde sau masturbări. Veţi avea parte, în schimb, de o istorie frisonantă despre influenţa mediului asupra opţiunilor, credinţă şi excesele şi, mai ales, teroare de a nu mai fi stăpân pe propriul trup şi propria minte. Ceea ce nu e puţin.

 
The Departed - image

The Departed

Cred că nimeni nu poate vorbi despre mafie precum o face Martin Scorsese, chiar şi în 2007. Şi de abia acum, cu “The Departed”, regizorului i s-a făcut dreptate la Oscar. Nu spun că este cel mai bun film al domnului Scorsese, dar, cu siguranţă, juriul a hotărât că este cel mai bun film al anului. Se pare că fascinaţia pentru mediul corupt al Statelor Unite revine în atenţia publicului. Pentru că întotdeauna suntem atraşi de murdăria în care trăim, pentru că Scorsese ştie să creeze un show cinematografic aproape impecabil. Poate acestea sunt motivele pentru care “The Departed” a fost atât de apreciat.

 
VENUS - image

VENUS

Am auzit oameni spunând despre Venus că este un film pervers şi lipsit de scrupule, lucru care se datorează probabil subiectului pe care filmul îl abordează – relaţia între un bătrân de 70 de ani (Peter O`Toole) şi o tânără cu peste 50 de ani mai tânără (Jodie Whittaker, aflată la debutul în lung metraj). Sigur, la prima vedere nu sună foarte incitant şi nici prea promiţător. Pe de-o parte, suntem obişnuiţi cu acest gen de relaţii din viaţa de zi cu zi - le vedem la televizor şi citim despre ele în reviste. Pe de altă parte, ne deranjează faptul că suntem confruntaţi cu ideea de dragoste la bătrâneţe. Nu ştiu de ce, cei mai mulţi dintre noi, simţim o repulsie instinctivă atunci când vedem pe ecran doi bătrâni sărutându-se sau fiind tandri unul cu celălalt. Poate că într-un fel în imaginarul nostru colectiv, dragostea nu se potriveşte cu pielea ridată, cu mâinile tremurânde şi respiraţia greoaie.

 
Requiem - image

Requiem

Americanii le zic Christian Horror, ca să le deosebească de restul filmelor de groază cu tematică supra naturală. Un film de groază creştin, adică un film care conţine posesiuni şi exorcizări, preoţi şi demoni. Exorcistul a stabilit regulile şi inventarul necesare unor asemenea producţii şi de atunci au prins curaj şi europenii să se aventureze în teritoriile stranii şi controversate ale genului.

 
California Dreamin’ – pot pourri de stări şi vise - image

California Dreamin’ – pot pourri de stări şi vise

Am văzut California Dreamin’ în Bucureşti şi nu la TIFF pentru că ştiam că voi avea nevoie să mă simt ‘acasă’ atunci când îl văd. Ştiam că un film al lui Nemescu îmi va da stări pe care nu voiam să le pierd printre seriile de filme de la Cluj.

 
Emite conţinut