Afis IPIFF 2008

Cronici de film

Ultimul Rege al Scoţiei – Labilitatea ca politică de stat - image

Ultimul Rege al Scoţiei – Labilitatea ca politică de stat

În bunul stil al cinematografului american clasic, povestea ficţionalizată a doctorului scoţian Nicholas Garrigan (James McAvoy), devenit, printr-un fel de înlănţuire de evenimente absurde, consilierul prezidenţial al temutului dictator ugandez Idi Amin, face din “Ultimul Rege al Scoţiei” unul dintre cele mai interesante filme americane ale anului trecut.

 
4 luni, 3 săptămâni, 2 zile - image

4 luni, 3 săptămâni, 2 zile

Filmul superpremiat şi aclamat al lui Cristi Mungiu ar fi putut foarte bine să fie compus dintr-un singur cadru, aproape fix, cu un balans vag perceptibil al camerei. Acestea sunt bazele unui univers cât se poate de simplu – aproape auster – în interiorul căruia Otilia, Găbiţa şi dl. Bebe respectă o traiectorie clară: o studentă trebuie să scape de sarcina înaintată şi apelează, cu ajutorul prietenei ei, la singurul om dispus să o “ajute”.

 
Sporturi amoroase statice - image

Sporturi amoroase statice

Pescuitul sportiv este cel mai nou film românesc din acest an, venit pentru o avanpremieră pe litoral. Scurt pe doi, este povestea unui cuplu care loveşte cu maşina o prostituată. La o privire mai atentă este un thriller relaţional sedat despre cum nici el, nici ea, nu sunt fericiţi dar cum toate cuvintele nespuse dintre ei se topesc puşi în faţa unui cadavru. Care, de fapt nu este deloc un cadavru, ci Ana(Maria Dinulescu), traseistă lipsită de complexe, care sub masca inocenţei încearcă să îi ajute pe cei doi Mihai (Adrian Titieni) şi Mihaela (Ioana Flora).

 
Cocoşul European - image

Cocoşul European

În perioada interbelică, orăşelul ardălean Făgăraş (decór al celui mai recent film semnat de Radu Gabrea, Cocoşul decapitat) era un adevărat creuzet de etnii şi culturi. Aici, români, saşi, evrei, maghiari şi ţigani convieţuiau în deplină armonie. Aceasta este lumea în care a copilărit şi şi-a petrecut tinereţea pastorul-scriitor saş Eginald Norbert Schlattner (autorul romanului care a stat la baza acestei producţii cinematografice), o lume pe care astăzi o putem descoperi şi pe marile ecrane. Armonia interetnică este însă distrusă de izbucnirea celei de-a doua conflagraţii mondiale, în care România reîntregită e iniţial aliată, apoi inamică a Germaniei antisemite. Istoria îşi pierde răbdarea şi cu făgărăşenii (inclusiv cu cei patru tineri eroi ai cărţii / filmului), care îi vor simţi pe propria piele ferocitatea, simbolizată aici de cocoşul decapitat. Această coproducţie România-Germania-Austria-Ungaria, care reuneşte pe generic actori români (majoritari), germani, polonezi sau austrieci, este, într-o bună măsură, un film despre acceptarea multiculturalităţii şi toleranţa interetnică. Pe scurt, un autentic film european.

 
Labirinturile lui Guillermo del Toro - image

Labirinturile lui Guillermo del Toro

Chiar dacă n-a câştigat Oscarul pentru film străin anul acesta, ci doar (meritat!) pe cele pentru imagine, scenaografie şi machiaj, El Laberinto del fauno este una dintre cele mai frumoase poveşti – pentru adulţi şi copii, deopotrivă – pe care ne-a spus-o cinematograful recent. Şi una dintre cele mai triste. Căci acest basm fastuos şi emoţionant venit din imaginaţia prodigioasă a mexicanului Guillermo del Toro – la fel de „acasă” în filme de gen, istorice sau fantastice –, fantezist şi morbid în egală măsură îmbină contrapunctic inocenţa şi sensibilitatea copilăriei cu absurdul şi terorile războiului. Şi te face să tremuri, zâmbeşti, lăcrimezi şi să te bucuri de nenumărate ori, uneori simultan.

 
13 negru, pariuri, gloanţe şi conspiraţii - image

13 negru, pariuri, gloanţe şi conspiraţii

Un individ straniu moare şi tânărul Sebastien, care-i repara acoperişul, profită şi fură o invitaţie misterioasă. Dar lucrurile sunt mult mai complicate şi sumbre decât s-ar fi putut aştepta Sebastien.

 
Climate: Despre bărbatul la 40 de ani şi neputinţele lui - image

Climate: Despre bărbatul la 40 de ani şi neputinţele lui

Turcul Nuri Bilge Ceylan face de mai bine de 10 ani, cu bugete minuscule, filme minimaliste, lente şi atmosferice, despre oameni obişnuiţi, cu vieţi plicticoase şi rutinate. Din care primesc uneori şansa să evadeze, dar nu prea ştiu cum să profite de ea. Încă de la precedenta sa realizare, mult premiatul Uzak (Marele Premiu al Juriului la Cannes 2003), regizorul îşi dorea să joace. Având în vedere că în mod obişnuit foloseşte actori amatori, nu era o idee rea, dar atunci n-a avut curajul. 4 ani mai târziu, pentru Iklimer / Climate, Ceylan s-a decis să îşi asume şi rolul principal. Motiv pentru care a şi filmat în HD, ca să poată trage cât mai multe duble. Poetica angoasei s-a păstrat şi în această istorie a unui cuplu – el profesor universitar, ea (soţia, Ebru Ceylan) mai jună scenografă – dezintegrat în urma unei vacanţe ratate, dar, mai ales, a indiferenţei şi incapacităţii lui de a comunica. Trist şi sensibil, Climate reuşeşte să contureze exact ce te anunţă încă din titlu că şi-ar propune.

 
Du Levande (You the Living) - image

Du Levande (You the Living)

De obicei, filmele înseamnă o poveste clară, cu o evoluţie măcar anticiabilă şi în care nu e foarte dificil să distingi unul sau mai multe personaje principale. De obicei. Nu şi în cazul suedezului Roy Andersson, cineast singular care a semnat în aproape 40 de ani doar 4 lungmetraje şi un documentar despre originile SIDA (Something Has Happened), comandat şi apoi refuzat de guvernul suedez. Plus numeroase reclame. Du Levande, cel de-al patrulea film din cariera sa, vine la 7 ani de la precedentul Songs from the Second Floor (2000) şi continuă stilul cel puţin ciudat al aceluia. Adică o serie de episoade „de viaţă”, aparent fără legătură, seci, absurde, aberante, vorbind desre singurătate, lipsa de comunicare şi, în primul rând chestionând sensul vieţii şi al majorităţii acţiunilor pe care le facem, de obicei, fără să le analizăm prea mult. You, the Living e o înşiruire de tablouri comice şi sumbre în egală măsură, panoramând momente oarecare din existenţa mai multor oameni ce par perfect oarecare. Dar Andersson ştie să dezgroape succint ciudaţenia – fie ea hilară sau înspăimântătoare – din spatele faţadelor presupus banale. Un film la care veţi râde cu lacrimi; dar care vă va şi pune e gânduri.

 
In memoria di me - image

In memoria di me

"In memoria di me" este al doilea lungmetraj al tânărului regizor italian Saverio Constanzo. „Private”, filmul său de debut despre drama unei familii palestiniene, a câştigat „Leopardul de argint” la Festivalul de Film de la Locarno în 2004.

 
V O L V E R – de ce n-am crede în fantome? - image

V O L V E R – de ce n-am crede în fantome?

Ultimul film al lui Pedro Almodovar, Volver iese din formula cu care ne-a obişnuit regizorul. Nu are nici travestiţi, nici homosexuali şi nici nu coboară în mahalaua spaniolă tradiţională. Suntem într-o lume nouă, într-o Spanie ceva mai curată şi mai sinceră, pentru că personajele pe care le studiem vin din provincie şi încearcă să îşi găsească locul în periferiile Madridului. Sunt ceva mai pure şi mai fidele ritualurilor şi tradiţiilor care transformă Spania într-un spaţiu al misterului, unde supranaturalul nu e prea greu de crezut.

 
Emite conţinut